După un an de pauză, Asociația Părinților Școala Gura Râului revine în cursa faptelor bune
Cea de-a XV-a ediție a Maratonul Internațional Sibiu reunește anul acesta 48 de cauze selectate din 60 de proiecte depuse, iar printre ele se regăsește „Sport cu respect pentru copii”, inițiativă propusă de Asociația Părinților Școala Gura Râului, care revine în competiție după un an de pauză.
Prin acest demers, reprezentanții școlii din Gura Râului își propun să strângă fonduri pentru amenajarea unui grup sanitar destinat sălii de sport. Membrii asociației îi invită pe sibieni să se înscrie la alergare sau să susțină alergătorii care aleargă pentru această cauză.
„Sport cu respect pentru copii – după un an de pauză, avem din nou proiect la Maratonul Internațional Sibiu! Vă așteptăm să vă înscrieți și să alergați sau să susțineți alergătorii înscriși pentru a amenaja un grup sanitar pentru sala de sport a școlii”, au transmis reprezentanții unității de învățământ.
Selecția proiectelor a avut loc în urma unei perioade de jurizare de două săptămâni. Din juriu au făcut parte personalități din diferite domenii ale comunității locale, între care Adrian Tibu, manager al Teatrul pentru Copii și Tineret GONG, și Denisa Bar, manager de proiecte la Teatrul Național Radu Stanca și vicepreședinte al Youth DiVision Sibiu. Jurații au analizat fiecare cauză din perspectiva relevanței, inovării și fezabilității, oferind o evaluare complexă a inițiativelor înscrise.

Comentariile sunt închise.