Ediția a VI-a a concertelor „Pe acoperiș la Filarmonica de Stat Sibiu” aduce spectacole dedicate copiilor

În perioada 1 – 15 august 2025, Filarmonica de Stat Sibiu găzduiește cea de-a șasea ediție a proiectului „Concerte pe acoperiș”, iar în acest an, pentru prima dată în istoria festivalului, vor fi și câteva spectacole dedicate doar copiilor. Evenimentele au loc în Sala „Henry Selbing” și sunt dedicate în special copiilor și tinerilor, având ca scop apropierea publicului tânăr de muzica clasică.

Primul concert are loc sâmbătă, 2 august, de la ora 10:00, și îl aduce în fața publicului pe pianistul Dragoș Dimitriu, alături de proiectul SoNoRo Kids.

Cel de-al doilea concert are loc sâmbătă, 9 august, tot de la ora 10:00, și este susținut de Cvintetul VIVA, care va interpreta celebra lucrare „Anotimpurile” de Antonio Vivaldi. Din cvintet fac parte Paula Gherasim, Ionuț Bugnar și Andreea Baicu (vioară), Terez Mihaly (violă) și Titus Tincu (violoncel).

Evenimentul este organizat de Filarmonica de Stat Sibiu, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu și al Primăriei Municipiului Sibiu. Proiectul este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Biletele pot fi achiziționate de la casa de bilete a Filarmonicii sau online pe iabilet.ro.

Comentariile sunt închise.