EDIȚIA I a FESTIVALULUI DOR DE CÂRȚIȘOARA ne -a lăsat inimile pline de bucurie și mândrie

Prima ediție a Festivalului „Dor de Cârțișoara”, desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute, a reunit artiști, ansambluri folclorice și numeroși spectatori într-un eveniment dedicat promovării tradițiilor locale și portului popular. La câteva zile după încheierea manifestării, directorul Școlii Gimnaziale „Badea Cîrțan” din Cârțișoara, Adriana Elena, a transmis un mesaj de mulțumire tuturor celor care au contribuit la succesul festivalului, apreciind implicarea comunității și susținerea oferită organizatorilor.

„EDIȚIA I a FESTIVALULUI DOR DE CÂRȚIȘOARA ne -a lăsat inimile pline de bucurie și mândrie.

Comunitatea din CÂRȚIȘOARA a vibrat ieri în ritmul tradițiilor autentice, demonstrând că dragostea pentru portul străbun este mai vie ca niciodată!
Aducem alese mulțumiri tuturor ansamblurilor și soliștilor care au urcat pe scenă și au transformat Cârțișoara într-o adevărată capitală a folclorului românesc.
Un gând special de recunoștință se îndreaptă către domnul primar, Sorin Cîrțan, pentru susținerea necondiționată a acestui proiect de suflet și către domnul instructor, Simi Cristea, a cărui dedicare și muncă neobosită au făcut ca acești copii minunați să strălucească pe scenă!
Mulțumim din suflet publicului minunat – localnici și oaspeți deopotrivă – pentru aplauzele voastre calde care au dat aripi artiștilor!
Recunoștința noastră se îndreaptă și către organizatori, voluntari și toți cei care au muncit în spate pentru ca totul să iasă impecabil.
Cu respect și prețuire, ne înclinăm în fața tuturor!
Să ne revedem cu bine la edițiile următoare!”, a scris zilele trecute pe contul ei de Facebook Adriana Elena directorul Școlii Gimnaziale „Badea Cîrțan” din Cârțișoara.

Comentariile sunt închise.