Elevii Școlii Gimnaziale Ocna Sibiului au transformat o zi de vacanță într-o lecție de creativitate și lucru în echipă

Chiar dacă se află în vacanța de vară, elevii claselor Pregătitoare A și a IV-a A de la Școala Gimnazială Ocna Sibiului au participat la o serie de activități educative și practice desfășurate în curtea unității de învățământ, demonstrând că învățarea poate continua și în afara sălilor de clasă.

Potrivit reprezentanților școlii, copiii au pictat, au modelat în lut și gips și au contribuit la înfrumusețarea spațiului școlar prin implicarea și creativitatea lor.

În pauza de masă, elevii au avut parte de un moment aparte, bucurându-se, alături de sandvișuri și desert, de roșii și castraveți proaspeți culeși chiar din grădina școlii, o experiență care a completat activitățile practice desfășurate pe parcursul zilei.

Conducerea școlii a transmis mulțumiri învățătoarelor Mari Cascu și Mioara Cărăbulea pentru implicarea și dedicarea de care dau dovadă, subliniind că astfel de activități contribuie la dezvoltarea creativității, spiritului de echipă și responsabilității în rândul elevilor.

Reprezentanții unității de învățământ au apreciat entuziasmul copiilor și au evidențiat faptul că vacanța de vară poate deveni o oportunitate pentru învățare prin activități practice și experiențe educative desfășurate într-un mod atractiv.

Comentariile sunt închise.