Primăria comunei Sadu a organizat un moment de comemorare dedicat Zilei Eroilor, în care comunitatea locală a adus un omagiu celor care și-au jertfit viața pentru libertatea și identitatea poporului român.
În ciuda vremii nefavorabile, credincioșii celor două biserici din Sadu, alături de elevii Școala Gimnazială „Samuil Micu” Sadu, au pornit în alai solemn către Monumentul Eroilor, unde a fost oficiată slujba de pomenire pentru cei trecuți în neființă.
Evenimentul a inclus și un moment artistic susținut de elevi, care au adus, prin cântec, un omagiu memoriei eroilor. Reprezentanții administrației locale au subliniat că Ziua Eroilor reprezintă „o lecție de unitate, demnitate și recunoștință pentru toți cei care au luptat pentru libertatea și identitatea poporului român”.
Primăria Sadu a transmis mulțumiri tuturor celor prezenți – reprezentanților Bisericii, cadrelor didactice, elevilor și cetățenilor – care au participat la acest moment de reculegere și respect.
„Veșnică recunoștință eroilor neamului românesc”, se arată în mesajul transmis de autoritățile locale.

Comentariile sunt închise.