Sâmbătă, 13 mai 2023, a avut loc gala de premiere a competiției ESTE FILM Festival. Juriul – format din Oana Giurgiu, producător și regizor, Carina Dașoveanu, regizor, și Ionuț Mareș, critic de film – a desemnat scurtmetrajul Eu și sora mea, în regia lui Theodor Ioniță, ca fiind cel mai bun film al competiției de anul acesta. Premiul câștigat constă în suma de 2000 de euro, precum și în trofeul ESTE FILM. Regizorul nu a putut fi prezent la festival, dar a transmis un mesaj video în cadrul galei, în care a mulțumit echipei filmului, juriului și publicului.
Iată motivația juriului: ”O poveste puternică despre neputința de a ajuta oamenii pe care îi iubești, scrisă cu subtilitate și sensibilitate. Pentru delicatețea cu care regizorul tratează acest subiect, pentru analiza onestă a relației dintre cele două protagoniste, dar și pentru prestația actoricească și imagine, Trofeul ESTE FILM Festival merge la EU ȘI SORA MEA, de Theodor Ioniță”
La finalul ediției a 7-a, tragem linie și ne bucurăm că peste 2000 de spectatori au fost alături de noi în această sărbătoare a filmului european și nu numai. De asemenea, prima ediție a programului LINE-UP: International Academy & Networking for Festival Managers a debutat cu succes. Au fost prezenți 12 participanți din România, Republica Moldova și Serbia. Manageri culturali importanți precum Miroslav Mogorovic, Nikolaj Nikitin, Corina Șuteu și Oana Giurgiu au ținut prezentări, discuțiile fiind moderate de Anca Hrab.
Le mulțumim partenerilor și sponsorilor noștri pentru încrederea și sprijinul lor, fără de care evenimentul
nu ar fi putut să aibă loc și, bineînțeles, le mulțumim colaboratorilor și voluntarilor.
Să ne vedem cu bine la ediția din 2024!
ESTE FILM Festival ediția a 7-a este un eveniment organizat de Asociația ESTE FILM.
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional*
Cu sprijinul: LUX Audience Award, Parlamentul European, Ambasada Regală a Norvegiei, Institutul Norvegian de Film, Nordic Film Festival, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Autonom
Sponsori principali: Colt Technology Services, Groupama, Jaeggi Industries, ifm
Sponsor de tradiție: Marquardt
Sponsor secțiune Best of Europe: Vitesco Technologies
Sponsori: KeepCalling, Cheia
Parteneri: Centrul Cultural ”Ion Besoiu” Sibiu, Enjoy Art Studio, Atelier Good Wood, My Continental, Continental Forum, Forumul German Sibiu, Filarmonica de Stat Sibiu, Centrul Cultural German Sibiu, Restaurant Pasaj, Consomme Bistro, SaltSibiu, Cărturesti, Nod Prăjitoria de Cafea, Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, Centrul Cultural Maghiar Sibiu
Parteneri media: Goodtime magazine, RockFM, Zile și Nopți, All About Romanian Cinema, Munteanu Recomandă, Cinefan, Sibiul in Imagini, Profil Cultural
*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Comentariile sunt închise.