Pornita la inițiativa câtorva antreprenori sibieni, ce își doreau să se implice în proiectele comunității locale,
Asociația „Sibiu IT” a reușit să reunească la acest moment, 24 de firme sibiene cu capital romanesc sau
multinațional. Așa cum se menționează în misiunea și valorile asociației, aceasta a fost constituită ca un
ecosistem care să promoveze și să susțină dezvoltarea companiilor din industria IT, să organizeze
evenimente educative și competiții de profil, să se implice în procesul educațional, al cercetării științifice și
al proiectelor ce pot aduce plus-valoare comunității de IT locale.
În data de 8 decembrie 2022, în sala Hera din cadrul hotelului Ramada din Sibiu, a avut loc evenimentul de
lansare al asociației, ce a reunit personalități ale mediului de afaceri și academic din domeniul IT, precum și
ale autorităților locale. Au fost prezenți peste 80 de manageri ai firmelor de profil din Sibiu, membri ai altor
asociații și ONG-uri din țară, și în mod special reprezentanții Consiliului Județean Sibiu, președinta Daniela
Cîmpean, ai Primăriei Municipiului Sibiu, vice-primar Corina Bokor, Rectorul Universității “Lucian Blaga”
din Sibiu, prof. univ. dr. Sorin Radu, și ai Inspectoratului Școlar Județean prin prof. Emilian Novac.
“Asociația Sibiu IT este un ecosistem colaborativ, în care consolidăm comunitatea locală, regională și
națională pe baza valorilor și obiectivelor comune. Asociația este un ecosistem ce creează un mediu
favorabil creșterii și dezvoltării companiilor din industria IT. Ce ne dorim să facem? Împreună ne dorim să
promovăm regiunea Centru prin organizarea de evenimente locale, atât din perspectivă de business, dar și
din perspective tehnice, având ca scop desolvatarea comunității. Ne dorim să avem programe de creștere și
atragere de forțe, în special atragere de talente, unde vedem că este destul de greu, cel puțin în zona de
business. Ne dorim să dezvoltăm parteneriate între mediul public și privat, cu scopul de a crește digitalizarea
regională (…)”, declară Cătălin Mihacea, președintele Sibiu IT
Evenimentul a fost organizat și pentru a facilita colaborarea dintre cei mai importanți “actori” din industria
de IT județeană și regională, a evidenția potențialului economic al acesteia și a-i aduce mai aproape de
mediul universitar, societatea civilă și administrațiile locale.
Cu această ocazie, a fost lansat site-ul web https://sibiu-it.ro, precum și canalele de comunicare prin
social-media accesibile la https://twitter.com/SibiuIt,
https://www.linkedin.com/company/asocia%C8%9Bia-sibiu-it/ , https://www.facebook.com/sibiuit și
https://www.instagram.com/asociatiasibiuit/
Evenimentul a fost transmis live și se regăsește înregistrat la https://youtu.be/Uv1ClFiZ9bE

Comentariile sunt închise.