Experiențe autentice și turism sustenabil la cea de-a treia ediție a Târgului de Ecoturism din Sibiu

Cea de-a treia ediție a Târgului de Ecoturism din Sibiu este programată în perioada 30 septembrie- 2 octombrie la Sala Thalia. Târgul de Ecoturism este un eveniment organizat în cadrul Programului „Anii Drumeției”.

„Vino să vezi oferta activităților recreative și sportive din județul Sibiu și să îți planifici timpul liber, în funcție de specificul sezonului. Pregătim pentru tine ofertele pentru perioada toamnă-iarnă, ateliere educative, proiecții de film și sesiuni demonstrative de folosire a echipamentului sportiv.”, transmit organziatorii evenimentului.

Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.

Comentariile sunt închise.