Familia Athletic Șura Mare alături de Victor

Tudor Victor Ștefan este un copilaș în vârstă de aproximativ 7 anișori, care este prins într-o crâncenă luptă pentru supraviețuire, în care miza este chiar viața lui. Pentru a putea spera că se va scutura de haina grea a suferinței, pentru a risipi perspectiva unei copilării în care predomină întâlnirile cu medici, consultații, tratamente, naveta între spitale și casă, băiețelul are nevoie de ajutorul nostru.

Printre cei care îi sunt alături și încearcă să-l ajute financiar sau cu un sfat, o vorbă de încurajare sunt colegii din echipa de fotbal ACS Athletic Șura Mare, unde joacă și fratele său, Raul la categoria de vârstă Under 12. Așadar, Familia ACS Athletic Șura Mare susține cum poate acest copilaș, iar una dintre acțiuni constă în îndemnul făcut spre părinții fotbaliștilor de a completa formularului 230 prin intermediul căruia redirecționează 3,5% din impozitul anual pe venit aferent anului 2022. Formularul se poate completa fizic, dar și online, după completarea formularului, îl generați PDF și îl puteți trimiteți pe adresa de email: tudoriulia29@yahoo.com.

În cei șase ani și jumătate, Victor a fost diagnosticat cu microcefalie, epilepsie, retard sever de dezvoltare, însă părinții mai speră ca cel mic să primească un diagnostic si un posibil tratament.

 

 

 

Comentariile sunt închise.