Foto/Video – „Fermierii în mișcare” au „paralizat” Sibiul printr-un protest masiv

Sute de tractoare și tir-uri au luat cu asalt drumurile orașului Sibiu astăzi, 15. ianuarie, 2024, plecând din mai multe comune din județului Sibiu și convergând spre orașul Sibiu într-un protest masiv al fermierilor. Principalele nemulțumiri ale participanților vizează polițele RCA și prețul combustibilului, subiecte de dezbatere intensă în rândul comunităților agricole.

Protestul a început în jurul orei 11:30, când fermierii s-au adunat în mai multe puncte din județul Sibiu, având în plan o întâlnire comună în Sibiu și o defilare la o viteză de 5 km/h pe străzile orașului. Cu toate acestea, la ora 12:30, coloana de vehicule agricole a intrat în oraș, formând o linie de câțiva kilometri și generând ambuteiaje în urma numărului mare de participanți.


Ambuteiajele au dus la blocarea completă a unor străzi, iar fermierii au fost conduși prin oraș de către echipaje de poliție, care au cerut participanților să respecte o bandă de mers pentru a evita o paralizare totală a traficului.

Traseul propus pentru protest a inceput la intrarea în municipiul Sibiu dinspre Șura Mică și va trece prin străzi importante precum Salzburg, Șos. Alba Iulia, Maramureșului, Cristian, Avrig, Argeșului, Ghe. Dima, Rahovei, Semaforului, Ștefan cel Mare, Bâlea, B-dul. Corneliu Coposu, Andrei Șaguna, Malului, Râului, Autogării, Sos. Alba Iulia, Calea Turnişorului și Calea Șurii Mici, până la ieșirea din municipiul Sibiu spre Șura Mică.

În contextul protestului, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că a cerut miniștrilor să urgenteze adoptarea actelor normative care să răspundă revendicărilor fermierilor și transportatorilor, care au protestat consecutiv timp de șase zile în majoritatea regiunilor din România.


Pe de altă parte, guvernul a informat că, conform primelor date, nu au intrat cereale ucrainene pe piața internă din România din octombrie 2023 până în prezent. Se pare că acestea au tranzitat către Portul Constanța, de unde au fost exportate. Cu toate acestea, una dintre solicitările fermierilor este oprirea completă a importului de cereale din Ucraina, subliniind divergențele dintre autorități și protestatari în ceea ce privește situația actuală.

Comentariile sunt închise.