Festivalul – Concurs Național al Interpreților Cântecului Popular Românesc ”Cânt și Joc pe Hârtibaci” se va desfășura în Agnita, pe 24 și 25 noiembrie 2023

Proiectul este cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu, în cadrul Agendei pentru Cultură 2023, fiind derulat de Primăria Orașului Agnita, prin Casa de Cultură ,,Ilarion Cocișiu”. Prima zi a Festivalului va găzdui concursul tinerilor solişti vocali de muzică populară din România și din diaspora, care va fi urmat de un program artistic susținut de ansamblurile Casei de Cultură ”Ilarion Cocișiu”.

 

„Cânt și Joc pe Hârtibaci” va continua și sâmbătă, 25 noiembrie, cu Gala Laureaților, precum și cu spectacolul oferit de artiști consacrați ai muzicii populare și Ansamblul Folcloric Cindrelul – Junii Sibiului.

 

16 concurenți în cadrul Festivalului

 

21 de tinerisoliști vocali de muzică populară din România și din diaspora s-au înscris în cadrul Festivalului–Concurs Naţional al Interpreţilor Cântecului Popular Românesc „Cânt și joc pe Hârtibaci”, Ediţia XXVII. Conform Regulamentului, la preselecție au fost admiși soliști vocali amatori, cu vârste cuprinse între 18-30 ani.

16 dintre aceștia au trecut în etapa următoare, în urma preselecției care s-a desfășurat în intervalul 13 – 15 noiembrie 2023. Tinerii soliști vor urca pe scena Casei de Cultură ”Ilarion Cocișiu”, vineri, 24 noiembrie 2023, începând cu ora 17.00 și vor interpreta două melodii specifice zonei pe care o reprezintă, una fără acompaniament (doină, baladă sau cântec doinit) și o piesă cu acompaniament muzical.

Festivalul-Concurs Național al Interpreților Cântecului Popular Românesc „Cânt și Joc pe Hârtibaci” este recunoscut în peisajul cultural al județului Sibiu drept una dintre manifestările de tradiție ce reunește, pe Valea Hârtibaciului, tineri soliști din întreaga țară.

Tradiția organizării în Agnita a unui festival al muzici populare românești a început în anul 1995, fiind expresia împlinirii unei datorii sacre pentru valorificarea cântecului și a portului popular românesc, ce trebuie păstrate la loc de cinste în cultura și în sufletul tuturor românilor. În acest an, va fi organizată ediția cu numărul 27 a manifestării.

Festivalul – Concurs Național al Interpreților Cântecului Popular Românesc ”Cânt și Joc pe Hârtibaci” se va desfășura în Agnita, pe 24 și 25 noiembrie 2023

 

 

Comentariile sunt închise.