Festivalul Culturii Arabe își propune să instituie o punte între cele două culturi (română și arabă)
Sibiu este un oraș al festivalurilor, iar vara este cu prisosință timpul festivalurilor. La Sibiu, în perioada 20-23 iulie va fi organizată cea de-a II-a ediție a Festivalului Culturii Arabe. Prin evenimentele și activitățile prevăzute, proiectul cultural își propune să instituie o punte între cele două culturi (română și arabă), să promoveze dialogul intercultural prin mijloace artistice și muzicale și, prin aceasta, să faciliteze integrarea socio-culturală a imigranților din România proveniți din țările arabe.
„Sunt fericită să anunț cea de-a doua ediție a Festivalul Culturii Arabe | 20-23 iulie 2023 | Sibiu. Un festival despre cultura arabă, dincolo de clișee și stereotipuri. În toată magia ei. Un festival care îmbină numeroase culturi, tradiții și perspective din Orientul Mijlociu, care se unesc în contextul României.”, spune Fawzia G. Rehejeh, președinta Centrului Cultural Arab din Sibiu.
Festivalul Culturii Arabe este un proiect cultural alcătuit dintr-o serie de evenimente artistice, muzicale și intelectuale prin care organizatorii urmăresc să aducă în fața publicului sibian fațete autentice ale culturii arabe și a popoarelor din Orientul Mijlociu.
- 𝗪𝗼𝗿𝗸𝘀𝗵𝗼𝗽: 𝗗𝗶𝘀𝗰𝘂𝘁̗𝗶𝗶 𝘀̗𝗶 𝗚𝘂𝘀𝘁𝗮̆𝗿𝗶 | 𝟮𝟬-𝟮𝟭 𝗶𝘂𝗹𝗶𝗲 | 𝗕𝗶𝗯𝗹𝗶𝗼𝘁𝗲𝗰𝗮 𝗝𝘂𝗱𝗲𝘁̗𝗲𝗮𝗻𝗮̆ „𝗔𝘀𝘁𝗿𝗮”
- 𝗧𝗮̂𝗿𝗴 𝗮𝗿𝗮̆𝗯𝗲𝘀𝗰 | 𝗔𝘁𝗲𝗹𝗶𝗲𝗿 𝗱𝗲 𝗮𝗿𝘁𝗮̆ 𝗰𝗼𝗿𝗽𝗼𝗿𝗮𝗹𝗮̆ 𝗼𝗿𝗶𝗲𝗻𝘁𝗮𝗹𝗮̆ (𝗵𝗲𝗻𝗻𝗮) | 𝗔𝘁𝗲𝗹𝗶𝗲𝗿 𝗱𝗲 𝗰𝗮𝗹𝗶𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗲 𝗮𝗿𝗮𝗯𝗮̆ | 𝗦𝘁𝗮𝗻𝗱 𝗱𝗲 𝗮𝗿𝘁𝗶𝗰𝗼𝗹𝗲 𝗵𝗮𝗻𝗱𝗺𝗮𝗱𝗲 | 20-23 iulie | Pasajul Scărilor, Flow – Refugiu Urban 20-23 iulie | Pasajul Scărilor, Flow – Refugiu Urban
- 𝗘𝘅𝗽𝗼𝘇𝗶𝘁̗𝗶𝗲 𝗱𝗲 𝗮𝗿𝘁𝗮̆ | 20-23 iulie | Pasajul Scărilor, Flow – Refugiu Urban | 𝗩𝗲𝗿𝗻𝗶𝘀𝗮𝗷 𝗕𝗶𝗯𝗹𝗶𝗼𝘁𝗲𝗰𝗮 𝗝𝘂𝗱𝗲𝘁̗𝗲𝗮𝗻𝗮̆ „𝗔𝘀𝘁𝗿𝗮”
- 𝗔𝗿𝗮𝗯𝗶𝗰 𝗦𝗼𝘂𝗻𝗱𝘀: 𝗠𝘂𝘀𝗶𝗰𝗮𝗹 𝗣𝗲𝗿𝗳𝗼𝗿𝗺𝗮𝗻𝗰𝗲𝘀 – 𝗠𝗼𝗵𝗮𝗺𝗮𝗱 𝗭𝗮𝘁𝗮𝗿𝗶, 𝗠𝗼𝗵𝗮𝗺𝗮𝗱 𝗛𝗮𝗱𝗶 𝗠𝗼𝗴𝗼𝗲𝗶 | 22 iulie | Pasajul Scărilor, Flow – Refugiu Urban
- 𝗖𝗼𝗻𝗰𝗲𝗿𝘁 𝗱𝗲 𝗺𝘂𝘇𝗶𝗰𝗮̆ 𝗳𝘂𝘀𝗶𝗼𝗻: 𝗯𝗮𝗹𝗰𝗮𝗻𝗶𝗰𝗼-𝗼𝗿𝗶𝗲𝗻𝘁𝗮𝗹𝗮̆ | „𝗕𝗮𝘁𝘁𝗲𝗺𝗲𝗻𝘁𝘀 𝗱𝗲 𝗹’𝗢𝗿𝗶𝗲𝗻𝘁” | 23 iulie | Filarmonica de Stat din Sibiu

Comentariile sunt închise.