La finele săptămânii trecute Stadionul din orașul Tălmaciu „a prins viață”, datorită artiștilor, dansatorilor, competițiilor sportive, spectatorilor, Primăriei și Consiliului Local Tălmaciu care și-au dat mâna, și-au unit forțele și au scris noi filme din povestea Festivalului „Zilele Culturale ale Orașului Tălmaciu”.
Evenimentul s-a bucurat în acest an de sprijinul autorităților locale, dar și al sponsorilor care au acceptat fără ezitare să se implice. Este vorba despre LA FANTANA, Flavourstream SRL, Lanco SRL, Basarab SRL, Axist Srl, Acstal , Etern Servicii funerare, Agrem Prejba Srl, Energ-oil Talmaciu, Debitalmesch SRL, Paspartu Design SRL, Brutăria Vitoșa, Famatech, Doina Prod SRL., Soconatur, Utilcom, Ancisa Auto.
LANCO, peste 65 de ani de experiență
Încă de la începuturile ei, în anul 1953, marca LANCO reprezintă progresul și investițiile în cercetare. LANCO este recunoscut la nivel mondial ca unul dintre cei mai importanți producători de soluții complet integrate și rapid implementabile incluzând corturi de mari dimensiuni, generatoare electrice, sisteme de ventilație și climatizare, dispozitive de filtrare a aerului, rezervoare flexibile etc., toate produse în Uniunea Europeană și în uz în lumea întreagă la clienți din domeniul apărării, organizații și agenții civile, guvernamentale sau internaționale, precum și la clienți comerciali.
„LANCO este o companie internațională cu suflet românesc și de 17 ani producem, aici la Tălmaciu, corturi care duc numele orașului nostru în toată lumea. În toți acești ani, am fost de fiecare dată alături de comunitatea tălmăceană la greu. Suntem încântați să vă fim alături și la bine, iar astăzi, la ceas de sărbătoare, vă urăm La mulți ani tuturor tălmăcenilor, oriunde v-ați afla! La mulți ani, Tălmaciu!”, transmite Nicolas Abe, CO-ul LANCO GRUP și director general la Romanofir SA.
Societatea Famatech a ales în urmă cu 18 ani să își deschidă fabrică în Tălmaciu – pe platforma Romanofir
Famatech SRL este o societate de producție industrială cu capital integral privat, româno-francez, înființată în 2004. De la înființare și până în prezent am dobândit o vastă experiență și cunoștințe în domeniul tehnic, pe parcurs activitatea noastră diversificându-se pe mai multe direcții. Dispunem de o hală de producție cu o suprafață de 3000 mp și de echipamente industriale moderne. Începând din 2004, Famatech produce și comercializează: legături tehnice flexibile (burdufuri inelate, manșete și compensatoare etc.), protecții termice și fonice (huse, ecrane de protecție), burdufuri de protecție din PVC, silicon, poliuretan, pânză pliată, dar și echipamente specifice, cum sunt sistemele de încărcare în vrac și sistemele de încărcare Big-Bag.
„Ne dorim ca prin activitatea susținută și în plină dezvoltare să contribuim activ la îmbunătățirea vieții din comunitatea care ne-a primit, acceptat și răsplătit prin seriozitate și devotament. La mulți ani, dragi tălmăceni!”, este mesajul Ancăi Bercu, administratorul companiei.
La Fântâna trezește și hidratează, prin excelență
La Fântâna este un furnizor major de servicii de aprovizionare cu apă în sistem watercooler și purificator pentru companii și segmentul rezidențial din Sud-Estul Europei și al doilea cel mai mare furnizor din Europa Centrală și de Est. Grupul este lider de piață în România și Serbia în soluții pentru furnizarea apei în sistem de îmbuteliere (bottled watercooler) și purificator (POU). Grupul, condus de către Cristian Amza, a format și transformat efectiv piața de soluții de aprovizionare cu apă din România și Serbia și operează în prezent o afacere integrată cu acoperire națională în cele două țări, care include întregul lanț de activități, de la sursa de apă, la facilitățile de îmbuteliere și până la logistica și distribuția proprie de apă și cafea la clienți.
„Pentru La Fântâna, Tălmaciu a fost, este și va fi un punct de referință, pentru că aici îmbuteliem, într-o fabrică ultramodernă, apă de izvor care ajunge în casele și birourile a milioane de români. Suntem bucuroși și recunoscători să fim parte a comunității tălmăcene, grație căreia ne desfășurăm activitatea și pe care o apreciem și sprijinim. La mulți ani, Tălmaciului și tuturor tălmăcenilor”, menționează și Ovidiu Ghiricociu, administrator La Fântâna Tălmaciu.
Printre oamenii de bază care s-au implicat trup și suflet pentru ca acest eveniment să fie un real succes l-am întâlnit și pe Ioan Oancea, primarul orașului Tălmaciu, care alături de colegii săi din Primărie și din Consiliul Local, răspunde tot timpul afirmativ la solictărilor cetățenilor când este vorba despre evenimente și proiecte realizate pentru comunitate.
Ioan Oancea, primarul orașului Tălmaciu
„Au fost 2 zile frumoase, pe care le-am petrecut împreună, în care ne-am bucurat de muzică, sport, ateliere de creație, jocuri pentru copii și multe altele. Sper că activitățile și spectacolul au fost pe placul dumneavoastră și toată strădania organizării nu a fost în zadar. În spatele cortinei s-a muncit mult. Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și care au pus suflet în organizarea acestui frumos eveniment, colegilor mei din Primăria orașului Tălmaciu, Le mulțumesc sponsorilor, mai mult de jumătate din cheltuieli au fost primite din sponsorizări. Mulțumesc doamnelor de la Șezătoare pentru cel mai autentic atelier. Rodica Popa- Comăniciu, mulțumesc pentru cea mai originală prezentare. Ansamblul Folcloric Datina, ați făcut un spectacol extraordinar. Suntem mândri de voi! Vă mulțumesc vouă tuturor, oameni frumoși! Atmosfera frumoasă voi ați făcut-o și ați însuflețit acest eveniment! Sunt onorat să fiu primarul vostru!”, a spus și Ioan Oancea, primarul orașului Tălmaciu.





Comentariile sunt închise.