Florian Giubega: Am avut deosebita onoare să particip la evenimentul ,,De Rusalii, în sărbătoare”, un eveniment de suflet desfășurat în comuna Poplaca

Poplaca a fost, în aceste zile, gazda unui eveniment cu profunde valențe culturale și comunitare: „De Rusalii, în sărbătoare”, o manifestare care aduce în prim-plan obiceiurile și tradițiile locale, transmise din generație în generație. La eveniment a fost prezent și subprefectul județului Sibiu, Florian Giubega, care a salutat inițiativa comunității din Poplaca și a transmis un mesaj de apreciere față de eforturile celor implicați în organizare:

„Am avut deosebita onoare să particip la evenimentul ,,De Rusalii, în sărbătoare”, un eveniment de suflet desfășurat în comuna Poplaca, care celebrează cu mândrie tradițiile și obiceiurile locului.

Alături de mine s-au aflat oameni dedicați comunității:
-domnul Trif Bogdan, președinte PSD Sibiu și deputat;
-doamna Ștefania Șerban, manager al Spitalului CFR;
-domnul Bichicean Pavel, consilier județean;
-domnul Forir Sebastian, consilier local al Municipiului Sibiu.

Felicitări domnului primar Vasile Budin, domnului viceprimar Ciorgovean Ion și întregii echipe pentru organizarea impecabilă a unui eveniment care păstrează vie identitatea locală.

Poplaca rămâne un exemplu de comunitate unită și demnă de toată aprecierea!”, a transmis Florian Giubega.

Comentariile sunt închise.