Primarul comunei Boița, Nicolae Cocoș, a transmis un mesaj de apreciere la adresa grupului de fluierași din localitate, care a participat la spectacolul de colinde organizat în Săcădate de Asociația „Vatra Satului – Săcădate”.
Tinerii artiști au dus cu mândrie mai departe glasul colindelor, iar sunetul fluierelor lor a umplut sala de emoție, bucurie și autenticitate. Prestația lor a fost răsplătită cu ropote de aplauze, semn că tradițiile încă au puterea de a atinge inimile celor care le ascultă.
Primarul Nicolae Cocoș a felicitat atât grupul de fluierași, cât și pe toți cei care au urcat pe scenă, subliniind importanța păstrării obiceiurilor străbune:
„Săcădate, deși o comunitate mică, este mare prin oamenii săi, prin căldura lor și prin felul în care știu să țină vii frumoasele colinde românești”, a transmis edilul.

Comentariile sunt închise.