“Fluierul lui Iancu, sau omul care a avut pasărea în mână”, carte lansată în cadrul “întâlnirii florale” numită Sărbătoarea Tuberozelor

By Laura Nițu On aug. 5, 2024

Profesorul Suciu Nicolae și-a lansat în cadrul Festivalului Tuberozelor din Hoghilag cartea intitulată „Fluierul lui Iancu, sau omul care a avut pasărea în mână”. La eveniment a fost prezent și senatorul PSD Claudiu Mureșan.

„Profesorul Suciu Nicolae și-a lansat, astăzi, în cadrul “întâlnirii florale” numită Sărbătoarea Tuberozelor, noua carte cu titlul “Fluierul lui Iancu, sau omul care a avut pasărea în mână”.

Un eveniment editorial elegant la care am avut șansa de a fi printre invitați.

Dincolo de bucuria pe care o simt, ori de câte ori îmi întâlnesc dascălul de latină din școală, am simțit bucuria de a fi concitadin și contemporan cu un intelectual ardelean creștin autentic, un om de litere de excepție, un dumbrăvenean sensibil și patriot.

Vă mulțumesc pentru onoarea de a vă fi fost, azi, alături, domnule profesor!

Vă doresc sănătate, inspirație și succes în continuare!”, a transmis ieri, Claudiu Mureșan pe pagina sa de Facebook la scurt timp după eveniment.

„Într-un anumit sens, am putea afirma că Nicolae Suciu scrie un teatru în media și în linia dramaturgiei lui Teodor Mazilu și Paul Everac, ei înșiși dramaturgi diferiți, dar nu incompatibili. O demonstrează în aval, prin sinteză, Nicolae Suciu. Această școală (încă nestudiată atent) riscă să se dez¬vol¬te retroactiv într-un teritoriu incomod chiar pentru fizio¬logia recentă a teatrului. Nu e o școală a teatrului cu teză, dar e una care în permanență dă târcoale tezei pentru a o putea dejuca nu prin mari mașinațiuni sau rocade, ci prin linia constantă a satirei, menită să erodeze lent realitatea precum sarea digurile.

Piesa vorbește despre dezgroparea unui mit (scena ina¬u¬gurală are loc „într-un cimitir abandonat”, paradox tragic și absurd a ceea ce defel nu se abandonează) prin referințele ei textuale, prin aluzii: la fel cum Heinrich Schliemann a desco¬perit Troia și a potențat mitul în loc să îl infirme, paradoxal, printr-un efect de real. În groapă e găsit nu Avram Iancu de către Avram Ianțu, ci mitul însuși, sub formă de izvor, într-o infinitate de gropi purtând numele lui Iancu, analogă mul¬tiplicării spațiului scenografic prin iluzia teatrală a unor co¬loane. Este exact punctul în care Nicolae Suciu se înde¬păr¬tează de teatrul cu teză, abordându-i însă ideea. Într-un anu¬mit sens, Fluierul lui Iancu e nu doar o piesă care reabilitează un caracter istoric pe muchie, ci și o piesă despre teatru, o piesă care își freamătă inefabilul la jumătatea distanței dintre ekfrază și punere în abis.

Mitizarea ca totalizare a realului survine aproape la modul filozofic prin replicile de început dintre Avram și Ana, precum și de contextul lor, demn de Dialogurile lui Platon.”, a spus Darie Ducan.