O familie muncitoare din Săcădate trăiește o dramă cumplită după ce un incendiu puternic le-a distrus gospodăria aproape în întregime. Flăcările au cuprins patru anexe, o casă de locuit, precum și magazinul alimentar din care Ilie și Delia Din își întrețineau familia.
- A ars o casă de locuit (aproximativ 200 mp) cu toate bunurile din interior;
- Au fost distruse complet patru anexe gospodărești (aproximativ 200 mp);
- Magazinul familiei a fost parțial afectat (30 mp);
- Două anexe învecinate au fost și ele afectate (15 mp în total).
Din fericire, nu au existat victime, însă familia a rămas fără mijloace de trai și fără spațiile de bază care susțineau întreaga activitate gospodărească.
Mobilizare pentru reconstrucție
Ilie și Delia nu cer ajutor, dar cei din jur știu că merită tot sprijinul. Sunt oameni muncitori, discreți, care și-au crescut cu trudă cei doi copii și și-au clădit gospodăria pas cu pas. Acum, totul s-a năruit într-o clipă.
„E o tragedie. Anexele arse nu erau doar niște magazii – acolo își desfășurau toată activitatea zilnică. Gospodăria lor era inima muncii de zi cu zi. Au rămas fără nimic”, spune un vecin care a asistat neputincios la dezastru.
Comunitatea lansează un apel către toți cei care pot să se implice – fie printr-o donație, fie prin distribuirea acestui mesaj.
Conturi bancare pentru donații:
- 💳 RO19 RZBR 0000 0600 1678 6774 – Din Delia Elena
- 💳 RO69 BTRL RON CRT 0CG0 2340 01 – Din Ilie Constantin
Orice gest contează. Împreună putem să ajutăm această familie să își reclădească viața.

Comentariile sunt închise.