Fostul subprefect Horațiu Marin s-a reîntoars în PSD | „Apreciez stima pe care mi-o poartă mulți colegi din PSD”
Avocatul Horațiu Marin, fostul președinte interimar al organizației municipale PSD Sibiu, fost subprefect al județului Sibiu, fost președinte ALDE Sibiu, fost membru PRO România s-a reîntors în PSD.
Horațiu Marin a deținut în cadrul PSD Sibiu funcția de Președinte Interimar al Organizației Județene PSD Sibiu, în 27 septembrie 2017, Marin a fost numit subprefect al Județului Sibiu. În 2020, a candidat la funcția de Primar al orașului Sibiu. A fost președintele organizației municipale TSD Sibiu și vicepreședinte al organizației municipale PSD Sibiu. A deținut și funcția de președinte al Ligii Tinerilor Întreprinzători Sociali Democrați.
După doi ani, mai precis în 09.09.2019 Guvernul a aprobat, o hotărâre privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Sibiu de către Horațiu-Lucian Marin.
La acel moment fostul subprefect a scris pe pagina sa de Facebook că pleacă „mândru” și că funcțiile sunt trecătoare.
Horațiu Marin este licențiat în drept al Facultății de Drept „Simion Bărnuțiu“ din Sibiu și activează ca avocat în Baroul Sibiu. Are masterate în Managementul administrației publice și integrării europene (Institutul Național de Administrație) și în Management politic (Institutul Social-Democrat „Ovidiu Șincai“ București). A absolvit Colegiul Național de Apărare din București – Studii de securitate și apărare națională. Actualmente este decan al Curții de Arbitraj a Asociației Balcanice de Arbitraj. S-a înscris în PSD în anul 2003 și a avut mai multe funcții la organizația de tineret și organizația municipală Sibiu.

Comentariile sunt închise.