Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, în data de 5 iunie, în localitatea Boița a avut loc o amplă acțiune de ecologizare, organizată de ADI ECO Sibiu în parteneriat cu Garda de Mediu Sibiu, Primăria Comunei Boița, Ocolul Silvic Izvorul Florii și Școala Gimnazială Boița. Evenimentul a reunit autorități, cadre didactice, elevi și voluntari, care au demonstrat că protejarea mediului este o responsabilitate comună și o investiție în viitor. Participanții au curățat zone verzi și spații publice din localitate, promovând prin exemplul lor un comportament civic responsabil și respectul față de natură. Acțiunea face parte dintr-un efort constant de conștientizare a importanței protejării mediului înconjurător și de implicare activă a comunității în menținerea unui mediu curat și sănătos.
„Sănătatea Planetei depinde de fiecare dintre noi, iar sănătatea noastră depinde de mediul înconjurător!”, a spus Nicolae Cocoș, primarul comunei Boița.





„Ne-am bucurat să fim alături de elevi, autorități și voluntari, care au pus suflet și energie pentru un mediu mai curat și mai sănătos.
În imagini vedem un grup frumos de oameni toți sunt zâmbitori, cu mănuși și saci de gunoi la vedere, semn clar că s-au implicat cu adevărat, iar în fundal, pădurea verde completează perfect mesajul: natura merită respect.
Puterea exemplului – oameni diferiți, dar uniți de același scop: un mediu mai curat.
Mulțumim tuturor celor care au participat – suntem convinși că faptele bune lasă urme frumoase, nu deșeuri!
Responsabilitatea față de natură începe cu gesturi simple, dar conștiente.”, au transmis reprezentanții ADI Eco Sibiu.

Comentariile sunt închise.