Emoții, lacrimi de bucurie, depănare de amintiri, dans, muzică și voie bună au fost ingredientele unui eveniment pregătit astăzi de autoritățile orașului Avrig pentru locuitorii săi. 47 de cupluri și-au aniversat Nunta de Aur (unii dintre ei sunt împreună de peste 5 decenii) Fiecare cuplu a fost premiat cu o „diplomă de statornicie” și cu 500 de lei. La eveniment a participat și primarul Adrian David, fiindu-le alături într-o zi atât de importantă în viața cetățenilor orașului pe care îl administrează.
„Ne bucurăm că vă suntem astăzi aproape și că împartășim cu dvs. bucuria aniversării nunții de aur! Vă felicit și vă asigur de toată admirația mea. Ați trecut cu brio testul timpului și nu e puțin lucru. Timp de jumătate de secol ați conviețuit, atât la bine, cât și la greu. Ați prețuit și ați înmulțit în timp sentimentele care vă unesc.
Felicităr! Să respectați cu sfințenie și de azi încolo, jurămintele pe care vi le-ați făcut cu 50 de ani în urmă. Vă doresc sănătate, bucurii, și încă multe momente frumoase în doi și mi-aș dori ca nepoții și copiii noștri să ia exemplu de la dvs. și să trăiască cu aceleași principii și valori! La mulți ani! Casă de piatră în continuare!”, le-a transmis invitaților, primarul Adrian David.
Preț de câteva ore cele 47 de cupluri au fost în centrul atenției și au retrăit emoțiile zilei în care și-au jurat iubire pentru totdeauna. Au dansat pe melodiile îndrăgiților interpreți de muzică populară, Sara Stoișor, Maria Farcaș și George Farcaș și s-au bucurat de momentul artistic pregătit de Ansamblul „Purtata Avrigului”. Din poveste nu au lipsit nici tortul miresei și dansul mirilor.
Din cauza pandemiei, evenimentul nu a mai fost organizat în ultimii ani.
Comentariile sunt închise.