FOTO – Bogdan Trif: Stațiunea Ocna Sibiului trebuie să-și recapete strălucirea

Deputatul PSD de Sibiu, Bogdan Trif, a efectuat o vizită de lucru la celebrele lacuri sărate de la Ocna Sibiului, unde a avut o întâlnire cu viceprimarul Dragoș Bunaciu și consilierii locali ai Partidului Social Democrat.

Discuțiile s-au concentrat pe nevoile de dezvoltare ale stațiunii și pe oportunitățile de revitalizare turistică, în contextul potențialului natural și istoric pe care Ocna Sibiului îl deține.

„Este nevoie de investiții, dar și de promovare, pentru ca Ocna Sibiului să redevină unul dintre polurile turistice nu doar ale județului nostru, ci ale României, așa cum a fost cu ani în urmă”, a declarat Bogdan Trif.

Vizita a avut și o notă personală: deputatul a relatat cu umor că și-a făcut un nou prieten – un pisoi, care l-a însoțit constant pe parcursul vizitei.

”Îi îndemn pe toți turiștii, dar și pe cei care au probleme de sănătate și au nevoie de tratament, să vină în Ocna Sibiului pentru că aici este un tărâm binecuvântat de Dumnezeu atât prin frumusețe, cât și prin calitățile terapeutice ale apei și mai ales ale nămolului pe care îl pot găsi doar aici. Este nevoie să lucrăm în echipă pentru că toți cei aleși avem un scop comun: să servim interesele ocnerilor”, subliniază viceprimarul Dragoș Bunaciu.

Comentariile sunt închise.