FOTO – Christine Thellmann a solicitat deputatei ucrainence Yulia Tymoshenko o comunicare mai bună între țările noastre în cazul canalului Bîstroe

Yulia Tymoshenko, deputată în Rada Supremă (Ucraina) a avut în această săptămână o vizită în Parlamentul României, la grupul parlamentar PNL. La discuție a fost prezentată și deputata sibiancă, Christine Thellmann.

„Am avut plăcerea să îi întâlnesc pe Yulia Tymoshenko (deputată în Rada Supremă) și pe deputatul Hryhoriy Nemyria, fost viceprim-ministru al Ucrainei și de domnul Ivan Muntean, președintele partidului “Batkivshchyna” în regiunea Cernăuți.
Discuțiile au vizat evoluțiile de securitate în regiune și cooperarea între țările noastre în contextul războiului din Ucraina.
Am vorbit despre importanța Planului de reconstrucție al Ucrainei, respectiv despre sprijinul de care au nevoie refugiații care se întorc în țară pentru reconstrucția locuințelor lor. România este alături de poporul ucrainean și înțelege pe deplin sacrificiul acestuia pentru securitatea Europei.
Am punctat faptul că vedem în desfășurare un război în care practic, deși sunt implicate două state, conflictul are loc doar pe teritoriul Ucrainei.
Ucraina se apără. Numeroase localități din Ucraina au fost făcute una cu pământul, într-un război absurd și inuman. Mi-am exprimat dorința ca ajutorul primit din partea României să fie cu adevărat resimțit de poporul ucrainean, să știe că nu sunt singuri și că pot găsi ajutor în țara noastră, vecină.
FOTO - Christine Thellmann a solicitat deputatei ucrainence Yulia Tymoshenko o comunicare mai bună între țările noastre în cazul canalului Bîstroe
Am discutat cu Yulia Tymoshenko despre problemele cetățenilor români și minorităților de români din Ucraina. Am punctat faptul că transportatorii români nu beneficiază de aceleași reglementări în Ucraina și astfel, pierd mult timp așteptând. Am solicitat găsirea cu celeritate a unei soluții pentru ca această situație neplăcută să înceteze.
Referitor la integrarea familiilor de refugiați din Ucraina în România, am trecut în revistă punctual situația acestora. Un lucru îmbucurător este că cei mai mulți dintre copiii ucraineni își continuă studiile în școlile din țara noastră.
Am solicitat de asemenea, o comunicare mai bună între țările noastre în cazul canalului Bîstroe. România și Ucraina au demonstrat că pot coopera foarte bine în sprijinul populațiilor lor și sunt convinsă că în acest context, relațiile dintre cele două țări vor fi tot mai solide.”, a transmis Christine Thellmann prin intermediul paginii sale de Facebook.
FOTO - Christine Thellmann a solicitat deputatei ucrainence Yulia Tymoshenko o comunicare mai bună între țările noastre în cazul canalului Bîstroe
Christine Thellmann a solicitat deputatei ucrainence Yulia Tymoshenko o comunicare mai bună între țările noastre în cazul canalului Bîstroe
Christine Thellmann: Românii trebuie protejați în timpul crizei economice de posibile abuzuri

Comentariile sunt închise.