Foto – Cortul organizaţiei AUR Sibiu, instalat pe Bulevardul Mihai Viteazu din Sibiu pentru strângerea de semnături, a fost vandalizat

Cortul organizaţiei AUR Sibiu, instalat pe Bulevardul Mihai Viteazu din Sibiu pentru strângerea de semnături, a fost vandalizat în acest week-end.

Echipa de campani în frunte cu preşedintele filialei județene, deputatul Sebastian Suciu, s-a deplasat de urgenţă la faţa locului şi nu mare le-a fost mirarea când au găsit cortul vandalizat chiar în oraşul lui Iohannis care se consideră Oraşul Bunelor Maniere, orașul în care se dă „bună ziua”, și se spune „mulțumesc”!

Se pare că realitatea este alta şi va fi nevoie ca organele de ordine să intervină.

„Am depus plângere la poliție, la Secția 1 iar poliția locală s-a prezentat la fața locului şi a constatat actele de vandalism menționând că vor verifica imaginile de pe camerele de supraveghere ale primăriei, din zona unde s-a produs incidentul”, a declarat deputatul Sebastian Suciu.

Având în vedere că cetățenii municipiului Sibiu sunt oameni de bun simț și civilizați, ne așteptăm ca autorul actului de vandalism să fie dintre aceia, puțini, de altfel, care nu știu să își respecte semenii și nici alte opinii politice care diferă de ale sale. Nu excludem ca autorul să fie membru al altor formațiuni politice.

Sibienii care doresc să susţină AUR sunt aşteptaţi în continuare să-şi arate susţinerea prin semnătura lor.

 

Comentariile sunt închise.