Autoturismul celor de la Animal Life, care era folosită pentru salvarea animalelor, a fost furată vineri noaptea din localitatea Hamba de către doi localnici, aceștia fiind sub aburii alcolului au reușit să conducă doar câteva sute de metri pierzând controlul autoturismului care a iesit de pe drum lovid un copac.
În aceași noapte tinerii au îcercat să mai mai fure un atoturism dar acesta nu a pornit și s-au rezumat doar la bateria unui tractor.
Am avut nevoie de cateva zile sa ne revenim din socul pe care l-am trait in acest weekend. Masina noastra, cea cu care ducem animale la veterinar, caram mancare si materiale pentru adapost a fost furata. Doi hoti au intrat prin efractie noaptea in casa colegei noastre, au furat cheile si apoi masina. Fiind beti nu au ajuns departe, si la iesirea din sat s-au oprit intr-un copac. Inca nu stim daca este vorba despre dauna totala sau mai putem repara ceva. Din pacate nu aveam asigurare suplimentara pe ea, ne descurajase pretul mare, si nu ne-am fi imaginat ca asa ceva ni se poate intampla. Nu stim ce sa mai adaugam decat sa va sfatuim sa aveti mare grija si sa va asigurati bunurile. Noi ne bucuram ca in tot raul este si un bine: nimeni din familia sau animalele colegei noastre nu a fost ranit, ceea ce pentru noi conteaza cel mai mult. Daca doriti sa ne ajutati accesati https://animallife.ro/cum-poti-fi-de-ajutor
„Doi bărbați în vârstă de 18 și 22 de ani, domiciliați în Hamba, sunt suspectați că în noaptea de 30/31 octombrie ar fi sustras un autovehicul pe care l-au condus și cu care au fost implicati intr-o autotamponare. Polițiștii Sectiei nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr continuă cercetarile.”


Comentariile sunt închise.