FOTO – Lecție de artă tradițională în mijlocul naturii, pentru elevii Școlii de Arte și Meserii „Ilie Micu” Sibiu

Elevii cursului de Artă Tradițională din cadrul Școlii de Arte și Meserii „Ilie Micu” Sibiu au participat recent la o experiență practică deosebită, desfășurată în cadrul Festivalului Plăcintelor din satul Tălmăcel, unul dintre cele mai pitorești sate din Mărginimea Sibiului.

În colaborare cu Atelierul Fain și Muzeul Satului Tălmăcel, cursanții au avut ocazia să învețe și să exerseze tehnici tradiționale într-un cadru autentic, în mijlocul naturii. Printre activitățile desfășurate s-au numărat lucrul la războaie de țesut, descoperirea portului popular românesc și interacțiunea cu meșteșugari locali.

Atmosfera de sărbătoare a fost completată de prezența turiștilor, a localnicilor și, bineînțeles, de gustul plăcintelor tradiționale care dau numele festivalului.

Reprezentanții școlii reamintesc celor interesați că înscrierile pentru următorul curs de Artă Tradițională sunt deschise până pe 20 septembrie, acesta urmând să se desfășoare atât în Sibiu, cât și în clasele externe de la Tălmaciu și Tălmăcel.

Comentariile sunt închise.