FOTO – Micii fotbaliști din Sadu – exemplu de caracter și perseverență pe terenurile competiției

În ciuda căldurii toride, a furtunilor și oboselii, copiii din comuna Sadu au ales, în weekendul trecut, să nu renunțe. Au ales să lupte, să creeze și să joace cu pasiune – iar pentru asta, merită nu doar felicitări, ci întreaga admirație a comunității.

Echipa U11 a participat la un turneu de anvergură organizat de AFC Tălmaciu, iar, în ciuda vremii nefavorabile, tinerii jucători au dat dovadă de unitate, spirit de echipă și voință. Rezultatul? Un meritoriu loc 4 din 11 echipe, obținut prin muncă, determinare și caracter.

De asemenea, echipa U9, formată din cei mai mici sportivi ai comunei, a participat la un turneu desfășurat în Valea Aurie. După o zi lungă de competiții intense, acești copii de doar 7-8 ani au obținut locul III, fiind la un pas de podiumul de aur. Mai presus de rezultate, însă, au demonstrat curaj, rezistență și spirit sportiv.

„Sunt mândru de voi toți! Ați jucat cu sufletul, v-ați susținut reciproc și ne-ați arătat ce înseamnă o echipă adevărată. La Prejba, chiar și cei mici au inimă de mari!”, a transmis primarul Valentin Ivan, felicitând public tinerii sportivi.

Copiii din Sadu continuă să inspire întreaga comunitate prin atitudine, efort și fair-play, oferind o lecție de caracter atât pe teren, cât și dincolo de el.

Comentariile sunt închise.