Foto | Mocănița fără Gară

Voluntarii Asociației „Prietenii Mocăniței” au anunțat pe pagina de facebook că nu au controlul asupra fostei gări și au fost nevoiți să amenajeze un peron în altă parte, pe fundația unei foste magazii.

„Cei care ați fost deja la mocăniță în acest an știți că urcatul în tren la Hosman poate fi o adevărată aventură! Asta pentru că nu avem control asupra fostei gări, așadar am fost nevoiți să ne amenajăm un peron în altă parte, pe fundația unei foste magazii. Doar că locul e plin de moloz, bolovani și bălării, care atunci când plouă se transformă într-o adevărată plăcere lipicioasă și alunecoasă care, inevitabil, urcă și în tren, odată cu turiștii.
E musai să îmbunătățim această primă (și ultimă) impresie a turistului la mocăniță, și vrem să pavăm peronul și să îl mobilăm cu băncuțe, coșuri de gunoi și iluminat stradal. Mai mult, vrem să amenajăm un loc de joacă pentru copii și un colț de relaxare pentru adulți cât timp așteaptă trenul. Iar pentru asta alergăm anul acesta, pe 2 octombrie, la Maratonul International Sibiu. Dacă vă place ideea noastră și dacă vreți să puneți umărul (că tot e la modă exprimarea asta) pentru transformarea haltei Hosman într-un punct de atracție pe Valea Hârtibaciului, puteți să vă înscrieți ca alergător pentru acest proiect sau să-i susțineți pe cei care fac deja asta. Totul se întâmplă aici: https://maratonsibiu.ro/readucem-la-viata-halta-hosman…/
” anunță cei de la Prieteni Mocăniței

Comentariile sunt închise.