FOTO – Primarul comunei Sadu, Valentin Ivan, a devenit socru mic: Când îți oficiezi copilul, nu doar ca primar, ci ca tată… rămâne doar inima plină și ochii umezi
Valentin Ivan, primarul comunei Sadu, a trăit la sfârșitul săptămânii trecute una dintre cele mai emoționante zile din viața sa: fiica sa, Daria-Maria, s-a căsătorit cu alesul inimii ei, Darius-Ionuț. Cununia civilă a avut loc într-un cadru cu totul special, unde întreaga comunitate a sărbătorit alături de tinerii miri, îmbrăcați în port popular.



Evenimentul s-a transformat într-un adevărat tablou al tradiției românești, iar primarul, cu ochii în lacrimi, a oficiat el însuși ceremonia. „A fost un moment emoționant, palpitant, copleșitor. Când îți oficiezi copilul, nu doar ca primar, ci ca tată… rămâne doar inima plină și ochii umezi”, a mărturisit Valentin Ivan.
Toți cei prezenți au purtat straie populare din Sadu, într-o atmosferă de sărbătoare autentică. „În ziua în care iubirea a fost rostită cu suflet curat, portul popular din Sadu ne-a îmbrăcat pe toți cu demnitate și har”, a transmis edilul, recunoscător pentru prezența și sprijinul comunității.
Valentin Ivan a adăugat că fiecare zâmbet, fiecare urare și fiecare gest primit a fost „o binecuvântare a Cerului coborâtă printre noi”.
„Am avut onoarea de a fi parte din călătoria fiicei mele. A fost o zi a dragostei, a familiei, a tradiției — cu sufletul în straie populare și cu ochii umezi de fericire”, a mai spus primarul din Mărginimea Sibiului.
Daria și Darius au transmis mulțumiri celor care le-au fost alături, declarând că darul primit „a fost mai mult decât un gest – a fost iubire, respect și legătură de neam”.

Comentariile sunt închise.