FOTO Proiectul „Surâsul toamnei” a scos la suprafață imaginația și creativitatea elevilor din Poplaca
Elevii Școlii Gimnaziale din Poplaca au muncit, au venit cu idei, s-au întrecut cu ceilalți colegi, dar cel mai important este că au concurat cu ei înșiși pentru ca roadele proiectului „Surâsul toamnei” să impresioneze juriul, publicul și părinții care au promis că le vor fi alături în 7 noiembrie la prezentare. Acțiunea s-a desfășurat pe parcursul ultimelor săptămâni de școală, iar inițiatoarea și cea care a încercat să țină acest nucleu format din elevi și profesori este Simona Ioniță, una dintre cadrele didactice ale acestei unități de învățământ.
Prezentarea rezultatelor proiectului „Surâsul toamnei” este programată în 7 noiembrie, ora 11:00, la Centrul de documentare și informare din cadrul Școlii Gimnaziale Poplaca.
Proiectul „Surâsul toamnei” are 4 secțiuni:
- Secțiunea 1 „A ruginit frunza din vii”
- Secțiunea 2 „Cromatică autumnală”
- Secțiunea „Surâsul toamnei din fotografia mea”
- Secțiunea „La pas cu moda eco”
„Este vorba despre un proiect, proiectul meu, care se află în desfășurare de câteva luni, iar în 7 noiembrie va fi finalizarea acestuia. Avem 4 secțiuni. La prima secțiune („A ruginit frunza din vii”), care este dedicată literaturii, muzicii și artelor plastice, elevii au avut posibilitatea să își pregătească creațiile proprii (piese de teatru, poezii pe care urmează să le recite, cântece) În ceea ce privește secțiunea intitulată „Cromatică Autumnală” vom avea expoziții de pictură, grafică, desen, machete, tot felul de aranjamente. În cadrul secțiunii „Surâsul toamnei din fotografia mea” fiecare clasă participantă își pregătește un colaj de poze sau filmulețe despre ceea ce i-a impresionat cel mai mult pe elevi în această toamnă (peisaj, natură statică). Ultima secțiune este „La pas cu moda eco”, unde vom avea o paradă în care modelele vor defila purtând creații realizate din materiale reciclabile. Proiectul este dedicat tuturor elevilor, începând cu cei din clasa pregătitoare și terminând cu clasa a VIII-a. De asemenea, și micuții grupei mari a grădiniței școlii au dorit să li se alăture.”, a spus Simona Ioniță, inițiatorul proiectului „Surâsul toamnei”.

Comentariile sunt închise.