FOTO- Promoția 2021–2025 a Școlii Gimnaziale „Samuil Micu” Sadu și-a luat rămas-bun în cadrul unui curs festiv emoționant
Vineri, elevii clasei a VIII-a de la Școala Gimnazială „Samuil Micu” Sadu au încheiat un important capitol al vieții lor în cadrul unei ceremonii pline de emoție, prilejuită de cursul festiv de absolvire.
Evenimentul a adus împreună elevii, profesorii, învățătorii, părinții și reprezentanții administrației locale, într-un moment de bilanț și recunoștință. Sub bolta petalelor de trandafiri, absolvenții și-au întâmpinat dirigintele, cadrele didactice și primarul comunei Sadu, Valentin Ivan, cei care le-au fost martori ai evoluției, sprijinului și progresului în toți acești ani de formare.
Cursul festiv a fost marcat de cântece, mesaje de suflet și tradiționala strigare a catalogului, făcută pentru ultima dată de dirigintele lor, profesorul Bogdan Nițu. Într-un discurs cald și plin de semnificații, primarul Valentin Ivan le-a transmis elevilor gânduri de încurajare și respect pentru parcursul lor școlar, subliniind rolul fiecăruia – elevi, părinți și cadre didactice – în formarea unei comunități unite și valoroase.
Un moment special a fost susținut de elevii clasei a VII-a, care, în semn de solidaritate, au pregătit un program artistic și au preluat simbolic responsabilitatea noului an școlar. Finalul evenimentului a fost marcat de aruncarea simbolică a tocilor – un gest care marchează tranziția spre un nou început și promisiunea unui viitor luminos.
Comentariile sunt închise.