Deputatul sibian, Raluca Turcan, a vizitat recent orașul Ocna Sibiului, iar în urma întâlnirii cu administrația locală din zonă a descoperit despre conducere că este foarte focusată pe realizarea proiectelor pe care le au în desfășurare. Președinta PNL Sibiu a menționat prin intermediul paginii sale de Facebook că „se asociază ambiției și curajului primarului Claudiu Predescu și al viceprimarului Camelia Cărăbulea.”
„Am susținut cu entuziasm proiectul de dezvoltare a unui punct de relaxare în Ocna Sibiului lansat de colegii mei, primarul Claudiu Predescu și viceprimarul Camelia Cărăbulea. Am urmărit constant evoluția investițiilor preconizate în zonă, iar astăzi am văzut personal, încă o dată, progresele unuia dintre proiecte: 75% este gradul de realizare al investiției pe care Primăria Ocna o realizează în parteneriat cu Consiliul Județean Sibiu în zona Statuii Minerului. Până acum, au fost realizate amfiteatrul și scena de pe Lacul Pânzelor, s-au instalat băncile, este în curs de instalare un sistem inovator pentru aerosoli și se lucrează la facilitățile pentru activități sportive (teren de fotbal și terenuri de tenis), urmând locul de joacă și promenada de la Lacul Verde. Componenta de infrastructură din proiect (aproximativ zece străzi și locul de joacă ANL) este deja încheiată. Ocna Sibiului are în echipa actuală a Primăriei șansa unor proiecte de dezvoltare deosebite, iar ambiției și curajului lui Claudiu Predescu și Cameliei Cărăbulea mă asociez cu aceeași hotărâre demonstrată și de Daniela Cîmpean la Consiliul Județean și de ceilalți colegi ai mei.”, susține deputatul PNL Sibiu, Raluca Turcan.
Reamenajarea completă a zonei necesită, însă, punerea în valoarea a întregului areal, astfel încât a fost necesară inițierea a încă unui proiect care presupune două componente majore, Parcul Gării și Parcul Balnear, ambele având posibilitatea de a crea oportunități unice pentru Ocna Sibiului prin realizarea unui parc de rulote ultra-modern și a unui spațiu în tipul unui parc de aventură.
Studiul de fezabilitate al acestui proiect tocmai a primit avizul favorabil al Companiei Naționale de Investiții, iar echipa coordonată de colegii mei de la Ocna va depune actualizarea proiectului tehnic la Comisia Tehnico-Economică în aproximativ trei săptămâni.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Comentariile sunt închise.