Foto | Săcădate | 40 de alergători pentru o cauză nobilă

Cea mai recentă reușită a voluntarilor Asociației „Vatra-Satului” din Săcădate este participarea la Maratonul Internațional al Sibiului varianta aleargă de oriunde, unde au înscris proiectul Teren multifuncțional pentru practicarea în aer liber a activităților sportive.

În această dimineață, 40 de persoane, sportivi sau amatori, copilași, tineri sau vârstnici s-au prezentat la linia de Start a competiției sportive. Cei 40 de alergători fac parte din cei aproximativ 60 de cetățeni care au decis să susțină o cauză dedicată practicării sportului în rândul copiilor și nu numai.

Printre alergători s-a aflat și Silviu Perju, unul dintre jucătorii echipei ASFC TĂLMACIU, care a câștigat locul I la categoria masculin în cadrul acestei etape a maratonului, organizat în localitatea Săcădate.

Este vorba despre amenajarea unui teren de sport unui loc în care copiii să poată face sport – va fi format dintr-un teren de fotbal și unul de badminton și volei. Proiectul va fi implementat chiar în curtea Școlii Primare, unde în prezent este disponibil un spațiu nefolosit. Target-ul asociației a fost suma de 7.000 de lei, ceea din fericire au și reușit să îi strângă.

„Teren multifuncțional pentru practicarea în aer liber a activităților sportive este unul dintre proiectele de suflet al Asociației Vatra-Satului din Săcădate, pe care l-am înscris în acest an la Maratonul Internațional Sibiu. Noi încercăm să strângem fonduri pentru un teren de sport pentru copiii din comunitatea noastră. Ne-am stabilit un target de 7000 de lei, pe care sperăm să îl depășim până în 1 octombrie când se încheie perioada de donații. Pe lângă amenajarea terenului de fotbal și a celui de volei și de badminton, vrem să reabilităm clădirea din apropierea acestor, unde vrem să realizăm vestiare și toalete. Ne-am propus să îl inaugurăm pe la jumătatea luni octombrie a acestui an.”, a subliniat Anca Groza, președintele Asociației „Vatra-Satului” din Săcădate.

Comentariile sunt închise.