FOTO- Super eroii colectării selective, PET- rica si Mărie Hârtie, în vizită la Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” din Șura Mare
Elevii Școlii Gimnaziale „Andrei Șaguna” din Șura Mare au primit marți, 12 aprilie, vizita reprezentanților super eroilor colectării selective PET- rica si Mărie Hârtie. Întâlnirea, la care au participat atât elevii, cât și profesorii unității de învățământ, face parte din proiectul realizat sub sloganul „Schimbarea începe cu tine” de către ADI Eco Sibiu și Primăria comunei Șura Mare.
„Ne-am dorit să oferim celor mici infirmații detaliate despre colectarea separată, despre reciclare, dar și despre metode de a reduce consumul de hârtie printată în școli dar și acasă. Toți elevii au primit din partea ADI ECO Sibiu caiete studențești dictando confecționate din hârtie reciclată de calitate superioară. Am râs, am povestit, ne- am spus curiozități, am facut poze cu Super eroii, astfel încât amintirile acestei zile să ne aducă aminte ori de câte ori vedem aceste poze despre importanța noastră în conservarea resurselor planetei noastre. Ne dorim ca toți cei care au fost prezenți să conștientizeze faptul că dacă continuăm să risipim resursele planetei, generațiile viitoare nu vor mai avea cum să ducă un trai decent. Așadar, cu pași mici, dar hotarâți vom colecta separat deșeurile pentru a le oferi parcursul de care au nevoie spre reciclatorul final, vom ajuta la diminuarea risipei alimentare și de hârtie, vom înlocui treptat plasticul din viețile noastre, vom colecta separat sticla și aluminiul pentru a le ajuta să ajungă cât mai rapid înapoi pe rafturile magazinelor.”, au transmis reprezentanții ADi Eco Sibiu.
Actiuni de ecologizare cu elevii din Șura Mare
Elevii șureni au participat marți, 12 aprilie, la o prezentare pe tema: Colectarea selectivă a deșeurilor. „Le-am dus 2 mascote, pubele pentru exemplificare și am discutat despre importanța colectării selective și reciclarea deșeurilor. De asemenea, un reprezentant ADI ECO s-a alăturat, iar la final le-a oferit copiilor câte un caiet special realizat cu informații tematice.”, potrivit reprezentanților Primăriei comunei Șura Mare.
Joi, 14 aprilie, elevii claselor V-VIII vor participa la o acțiune de ecologizare /curățare a unor zone din localitate, inclusiv în curtea școlii și a terenului de sport. „Este o acțiune de voluntariat care are ca scop conștientizarea locuitorilor comunei de la mic la mare privind protecția mediului.”, mai precizează autoritățile locale.
Campania “Toți pentru o comună mai curată” îi îndeamnă pe toți localnicii să răspundă prin gestul simplu al curățeniei în zona propriilor locuințe, dând un exemplu pozitiv comunității.

Comentariile sunt închise.