Stiri Si Informatii

FOTO/ Ungurii au acoperit cu saci de gunoi crucile eroilor români

208

Un autointitulat ”grup de inițiativă maghiar” a luat decizia de a acoperi, cu saci de gunoi, crucile eroilor români din Cimitirul Internațional din Valea Uzului, pe care le-au considerat ”amplasate ilegal”. Locul este subiect de dispută între UDMR și autoritățile locale, fiind situat la ”granița” dintre județele Bacău și Harghita. Primăria Dărmănești a hotărât ca lângă ostașii maghiari să odihnească și cei români, scrie a1. ro

Crucile a zeci de eroi români, amplasate de primăria orașului Dărmănești în Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului, au fost profanate de către un ”grup de inițiativă maghiar”, după cum se arată pe site-ul Erdely.ma. Pentru că sunt considerate a fi ”amplasate ilegal”, monumentele au fost acoperite cu…saci de gunoi, de culoare neagră, legați cu scotch!

Potrivit sursei citate,  Locul este subiect de dispută, de ani buni, între UDMR și autoritățile locale, fiind situat la granița județelor Bacău și Harghita. Primăria Dărmănești a amenajat o parte a cimitirului pentru a amplasa și cruci ale unor eroi români, lângă cele ale maghiarilor sau ale ostașilor ruși ori italieni. Conform presei de la Budapesta, pe 12 mai a avut loc o slujbă ecumenică, maghiarii prezenți aici solicitând anchetarea tuturor ilegalităţilor săvârşite în timpul activităţii profanatoare şi pedepsirea celor vinovaţi, restaurarea fără întârziere a stării iniţiale a cimitirului, rezolvarea imediată a disputei privind linia de demarcaţie dintre localităţi şi judeţe, stoparea imediată a proceselor de pângărire a maghiarilor şi de falsificare a istoriei, scuze publice adresate aparţinătorilor soldaţilor care se odihnesc în cimitirul profanat şi naţiunilor ofensate”. La final acțiunii, s-au intonat imnurile maghiare și cel secuiesc.

Comentariile sunt închise.