Administratorul județului Sibiu și consilierul local PNL, Adrian Bibu, a transmis din Antarctica un mesaj cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române către toți românii. Mesajul său a fost: „Pe urmele lui Emil Racoviță. La mulți ani, România!”, însoțit de mai multe fotografii, inclusiv una în care ținea în mâini drapelul. Visul lui Adrian Bibu a fost de mult timp să ajungă în Antarctica.
Vă redăm mai jos fotografiile postate de Adrian Bibu pe pagina sa de Facebook:

Adrian Bibu alături de prietenul său, Dan Tarcea, a pornit pe urmele savantului Emil Racoviță (considerat fondatorul biospeologie). Călătoria acestora a avut loc în perioada 1-24 ianuarie. Adrian Bibu a dezvăluit că dorința sa de a ajunge în Antarctica exista de mult timp, dar ideea s-a concretizat anul trecut într-o discuție în Kilimandjaro cu prietenul său, Dan Tarcea, alt pasionat de drumeții, care își dorea, de asemenea, să exploreze regiunea polară din sudul Pământului.
Cum s-a înfiripat ideea expediției?
„A fost o experiență unică! Eu de foarte mult timp mi-am dorit să ajung în Antarctica, iar în timpul călătoriei noastre comune pe Kilimanjaro anul trecut, am avut o discuție cu Dan Tarcea, care mi-a mărturisit că și el își dorește să ajungă în Antarctica în acest an. Ideea expediției a fost să mergem pe urmele navei Belgica, care în 1897 a făcut o călătorie și la bordul acesteia se afla și Emil Racoviță. Ne-am dorit să vedem locurile și animalele pe care acesta le-a văzut. Vorbim de foci, pinguini, balene, păsări, orci, ghețari, iceberguri. Ne-a interesat foarte mult să facem și partea de drumeție, deoarece ne dorim să escaladăm într-o zi vârful Vilson, cel mai înalt de pe continentul antarctic, vârf care măsoară 4892 de metri.”, ne-a mărturist administratorul județului Sibiu.
Pentru a cuceri Antarctica (continent care are 13.660.000 km²), Bibu și Tarcea au schimbat mai multe avioane și s-au pregătit cu toate cele necesare pentru vremea schimbătoare. „Este mai mare ca suprafață Antarctica decât Europa, iar în timpul ierii această suprafață se dublează din cauza înghețului. În mod normal, în această perioadă este vară acolo. Dar dacă bate vântul ai impresia că s-a deschis ușa la congelator (râde). Trebuia tot timpul să fim îmbrăcați cu haine în mai multe straturi pentru a ne fi mai cald sau mai răcoare. Am avut momente în care a nins, dar și zile în care a plouat. Antarctica este considerat cel mai mare deșert, deoarece acolo ninge și plouă cel mai puțin de pe întregul glob pământesc. Gheața și zăpada de acolo s-au depus de-a lungul timpului.”, a spus Adrian Bibu.
Nu au avut parte de peripeții, însă au simțit pe propria piele senzația de „rău de mare”. „Nu știu să zic dacă am avut parte de peripeții, însă am avut parte de experiențe plăcute. Am văzut balenele acelea mari, care săreau în apă pe spate. La un moment am am vizitat o zonă de ghețari, unde erau niște valori mai mari. La întoarcere în culoarul Drake, acolo unde se întâlnește Oceanul Antarctic cu Oceanul Pacific, adică un ocean cald cu unul rece, se formează valori mai mari și am simțit să zic așa ca un rău de mare timp de două zile cât a durat întoarcerea.”, a mai completat Bibu.
A prins „gustul” Antarcticii și ar vizita-o din nou oricând, cu toate că a fost destul de complicat de a ajunge. Călătoria a avut mai multe popasuri, iar unul dintre acestea a fost în Argentina. „Prima dată am zburat spre Argentina în Ushuaia, în ținutul „Țării de Foc”, considerată „localitatea de la capătul lumii”. Două zile a durat doar zborul și a trebuit să schimbăm 5 avioane. Din Ushuaia ne-am îmbarcat pe un vas la bordul căruia se aflau profesori, oameni de știință și cercetători și am plecat spre insulele Faukland. După care am mers spre Georgia de Sud, un loc protejat datorită foarte multor specii de pinguini și foci. Am călătorit spre Georgia de Sud ș spre Antarctica. Aș mai repera experiența, deoarece consider că este ceva unic și frumos. A meritat și vă recomand și vouă măcar odată în viață să vizitați Antarctica.”, a concis Adrian Bibu.
Adrian Bibu a spus că una dintre dorințele sale pentru 2025 este să urce pe cel mai înalt munte din America de Sud, adică Aconcagua, muntele de 6960 de metri din Argentina.







Comentariile sunt închise.