FOTO – VIDEO BAZARUL JUCĂRIILOR CU SUFLET de la Turnu Roșu a dat viață nu doar jucăriilor, ci întregii comunități

Comunitatea din Turnu Roșu a fost animată de un eveniment special dedicat copiilor și spiritului de solidaritate. „Bazarul Jucăriilor cu Suflet” a transformat Căminul Cultural „Regele Mihai” într-un loc al veseliei, schimbului de jucării și activităților recreative.

„Am petrecut câteva ore pline de voie bună în Căminul Cultural „Regele Mihai”, unde copiii au venit nu doar să vândă sau să facă schimb de jucării, ci au avut parte de multe alte surprize: muzică și dans, mici competiții sportive, surprize dulci și foarte multă voie bună!” au transmis organizatorii.

Atmosfera a fost una deosebită, fiecare jucărie găsindu-și o nouă casă, iar cei mai nevoiași copii primind jucăriile dorite datorită generozității comunității. „Cel mai mult suflet l-au pus copiii! Și pentru ei merită orice efort!” au mai precizat autoritățile locale.

Primăria Turnu Roșu a mulțumit tuturor celor implicați – voluntarilor, Asociației „Timp și Suflet”, părinților, bunicilor, cadrelor didactice și consilierilor locali – și a asigurat că astfel de inițiative vor continua pentru a consolida legăturile comunității.

În plus, transportul copiilor din Sebeșu de Jos a fost asigurat gratuit de microbuzul școlar și firma Crăciun Trade, facilitând astfel participarea tuturor celor interesați.

Comentariile sunt închise.