FOTO- VIDEO Ciolacu: Vreau să-l felicit pe domnul Grindeanu pentru decizia bărbătească pe care a luat-o la pachet cu înjurăturile privind închiderea traficului ziua pe Valea Oltului
Premierul României, Marcel Ciolacu, prezent miercuri, 31 iulie, pe Valea Oltului pentru a verifica stadiul lucrărilor de defrișare necesare pentru realizarea autostrăzii Sibiu- Pitești, a afirmat despre Sorin Grindeanu că a dat dovadă de bărbăție prin luarea deciziei de a închide traficul pe timpul zilei timp de o lună de zile pe Valea Oltului pe acea distanță de aproximativ 8 km.
„Vestea bună este că autostrada Sibiu- Pitești, mult vorbită de către mulți miniștrii ai transporturilor și de către toți primi-miniștri, devine pentru prima oară din vis- realitate. (…) Vreau să-l felicit pe domnul Grindeanu pentru decizia bărbătească pe care a luat-o la pachet cu înjurăturile. Dar vreau să vă spun foarte clar că dacă nu s-ar fi luat această decizie s-ar fi ajuns la întârzieri de peste un an. Consider că a fost o decize corectă, având și un partener corect în constructori, care și-au asumat un timp foarte scurt și pe care îl vor respecta.”, a spus Marcel Ciolacu.
Întrebat de o jurnalistă dacă sunt miniștrii în Guvernul său cărora le lipsește bărbăția atunci când vine vorba de a lua decizii bune și corect pentru țară, Marcel Ciolacu a spus că nu știe dacă le lipsește bărbăția, dar speră să-l ia ca exemplu pe Grindeanu. „Nu știu dacă lipsește neapărat bărbăția vreunui ministru, dar sper ca exemplul domnului ministru Grindeanu să-i motiveze și să fie mai curajoși. Nu e o perioadă de guvernare ușoară, cea pe care ne-am asumat-o în acest moment. Suntem într-o dinamică mare, cu război la poartă și în cea mai mare perioadă de dezvoltare a României.”, a fost răspunsul premierului.

Comentariile sunt închise.