Foto- Video Constantin Șovailă: Forța Dreptei este singurul partid care s-a născut ca o necesitate naturală și nu pentru a ciupi ceva sau pentru a oferi funcții
Deputatul Constantin Șovăială, cunoscutul om de afaceri- Ciprian Faraon, fostul șef al Direcției de Sănătate Publică Sibiu- Gabriel Budescu, avocatul Ioana Deaconescu- o apropiată a Ralucăi Turcan,Vasiu Adrian- jurist/ cadru militar MAI în rezervă, Carolina Țimbalari- economist/ secretar rectorat ULBS/ doctorand management, Mihai-Ioan Tatu- inginer, Letiția Victor- psiholog/ om de afaceri, Ana- Maria Florea- psiholog, Mihai Schachner- student la drept în anul II, Mircea Suciu- economist/ cadru didactic ULBS/ doctor marketing, Bogdan Stănculescu- jurist/ magistrat/ pensionar, Iustina Fieraru- istoric la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu/ doctorand istorie și Ioan Drăghiciu- jurist/ cadru militar MAI în rezervă (fost participant la misiuni de menținere a păcii în Afganistan și Kosovo, sub mandatul ONU- aproximativ 5 ani) sunt cei 14 sibieni care au pus bazele Filialei Forței Dreptei din județul nostru.
„Forța Dreptei este singurul partid care s-a născut ca o necesitate naturală. Nu a fost făcut pentru a ciupi ceva, pentru a oferi un paravan cuiva sau a oferi funcții. Românii nu au nevoie de un stat care să facă pomeni, ci de un stat care să investească în educație, economie, oameni. Sibienii nu s-au lăsat învinși nici de PCR, cu atât mai mult de un nou USL. Eu merg în județ și vorbesc cu oamenii, iar aceștia știu cine muncește cu adevărat și cine face exerciții de imagine.”, a menționat Constantin Șovăială.
Printre invitații de seamă care au participat la lansarea oficială a filialei din Sibiu dorim să îi amintim pe președintele Forței Dreptei- Ludovic Orban, deputatul Violeta Alexandru- fost ministru al Muncii și pe senatorul Adrian Oros- fost ministru al Agriculturii.
„Forța Dreptei este formațiunea politică care a primitrecunoașterea legală și este formațiunea politică pe care o construim pentru România. România are nevoie de o forță politică de dreapta, autentică, onestă, de caracter, care să reprezinte clasa de mijloc, care să îi reprezinte pe toți cei care fac ca societatea românească să meargă înainte, toți cei care au inițiativă, competență, seriozitate, toți cei cu cei 7 ani de acasă, cu bun simț, cu credință în Dumnezeu. Am luat foarte greu decizia de a mă despărți de oameni alături de care am munciat și am luptat peste 30 de ani, dar am luat această decizie, deoarece din punctul meu de vedere, PNL este egal PSD. Oricine ar mai vota cu PNL astăzi își risipește votul, deoarece votează defapt cu PSD.”, a precizat Ludovic Orban.

Ludovic Orban
Cei 14 membri fondatori ai filialei își propun ca până la alegerile din 2024 să își deschidă filiale în toate UAT-urile din județul nostru, iar pragul electoral pe care și-l propun să-l atingă este de 5%.
„Suntem astăzi aici pentru că credem că putem să arătăm într-un altfel de mod de a face politică în România. În Sibiu am încercat să transmitem că vrem să fim oameni deschiși, un partid cu transparență, organizație unde membrii sunt primiți pentru că vor să aducă contribuție comunității și nu pentru interesele propri. Unul dintre obiectivele noastre este ca până la sfârșitul anului 2022 să reușim să deschidem și să devină funcționale peste 90% din organizațiile locale de la nivelul județului Sibiu. Un alt obiectiv este de a reuși ca până în 2024 când este primul exercițiu electoral pentru Forța Dreptei să dăm candidați pentru organizațiile locale în toate UAT-urile atât pentru consilii locale, cât și pentru funcția de primar, pentru consilii județene. Încercăm să ne impunem și un prag de atins la nivelul județului Sibiu, deși nu va fi ușor, însă propunerea noastră și ceea ce ne dorim să obținem este cel puțin 5%, peste media națională pe care Forța Dreptei o va avea la nivelul întregii țări.”, a spus și Ciprian Faraon.

Ciprian Faraon
Fostul director al Direcției de Sănătate Publică Sibiu, Gabriel Budescu, cel care a fost numit o perioadă scurtă și director medical interimar la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, astăzi îl regăsim pe lista celor 14 membri fondatori ai Filialei Forța Dreptei Sibiu.
„Am ales să mă înscriu în Forța Dreptei pentru că eu sunt un liberal convins, sunt adeptul respectării cuvântului dat și am încredere în domnul președinte Orban și în domnul președinte Șovăială. Sunt covins că ceea ce noi ne-am propus vor fi duse la îndeplinire și cred că am pot să ajut această filială din poziția mea de medic stomatolog și a rolului meu în dezvoltarea sistemul medical din Sibiu.”, a menționat și Gabriel Budescu.

Gabriel Budescu

Comentariile sunt închise.