Foto-Video | Două persoane, surprinse de avalanşă în Munții Făgăraş. Salvamontiştii au reuşit după 17 ore să-i coboare pe turişti

Misiunea dificilă de salvare a două persoane surprinse de avalanșă seara trecută, s-a încheiat cu bine!
Salvamontiști sau prietenii noștri de pe cărările munților, așa cum deseori îi amintim, au demonstrat încă o dată că pasiunea și profesionalismul sunt principalele arme folosite în scopul nobil de a salva vieți.
Perfecționarea continuă a personalului reprezintă o prioritate, iar această misiune care s-a încheiat cu succes certifică experiența și profesionalismul arătat de-a lungul timpului de structurile de intervenție implicate, salvatori care fac parte dintr-un sistem integrat de urgență competitiv în raport cu celelalte servicii internaționale.

Cele două persoane surprinse seara trecută de avalanșă au fost predate echipajelor medicale.În urmă cu puțin timp, salvatorii montani au ajuns la baza muntelui cu cei doi turiști accidentați, coborârea efectuându-se continuu, pe parcursul întregii nopți, doar cu un scurt popas pentru hidratare și refacerea echilibrului termic, la cabana Negoiu. Ulterior, salvamontiștii au continuat imediat coborârea către baza muntelui unde erau așteptați de ambulanțele pregătite sa preia turiștii accidentați.

Persoana care a suferit leziuni traumatice la nivelul membrelor inferioare a fost transportată la spital pentru acordarea de asistență medicală și îngrijiri. Cealaltă persoană este în acest moment evaluată medical”, se arată într-un comunicat al Dispeceratului Național Salvamont.

„Pacienta de 26 de ani surprinsă de avalanșă în Munții Făgăraș a fost adusă la Unitatea de primiri Urgențe a SCJU Sibiu de către un echipaj SMURD. A fost preluată imediat de personalul medical, prezintă contuzii, suspiciuni de fractură la membrul inferior drept și de entorsă la membrul inferior stâng si este conștientă și stabilă. În momentul de față au loc investigații medicale pentru stabilirea conduitei terapeutice”, transmit reprezentanții UPU Sibiu

Din echipa de prim răspuns au făcut parte 7 salvamontiști, urmați de o altă echipă de sprijin formată din 5 salvatori, tot din cadrul Salvamont Sibiu. Din cadrul echipei a făcut parte și un medic primar ATI – UPU-SMURD Sibiu, care este și salvamontist, dr. Bogdan Csillag.
Reamintim faptul că seara trecută, în urma unei avalanșe produse în zona Vf Negoiu, 2 persoane au fost accidentate. Salvamontistii au ajuns cu bine la cei doi, au acordat primul ajutor medical celor două victime. Una dintre persoane prezenta traumatism la nivelul membrelor inferioare, astfel, salvatorii montani au pregatit-o pentru transportul cu targa, respectiv imobilizarea membrelor afectate, protecție termică adecvată și administrare de analgezice. Salvatorii montani au ajuns dimineață la baza muntelui cu cei doi turiști accidentați, coborârea efectuându-se continuu, pe parcursul întregii nopți, doar cu un scurt popas pentru hidratare și refacerea echilibrului termic, la cabana Negoiu. Ulterior, salvamontiștii au continuat imediat coborârea către baza muntelui unde erau așteptați de ambulanțele pregătite să preia turiștii accidentați. Persoana care a suferit leziuni traumatice la nivelul membrelor inferioare a fost transportată la spital pentru acordarea de asistență medicală și îngrijiri. Cealaltă persoană este în acest moment evaluată medical.

Comentariile sunt închise.