Foto – Video | Fiica Regelui Mihai, Principesa Sofia, la slujba de Rusalii din Cisnădioara

Foto Parohia Ortodoxă Cisnadioara - Sibiu, RO

Principesa Sofia s-a născut la Atena, în Grecia, la 29 octombrie 1957. După căderea comunismului în România, în decembrie 1989, Principesa Sofia a părăsit Statele Unite şi s-a întors la casa familiei din Elveţia, pentru a-şi ajuta tatăl. A jucat un rol important în consolidarea Secretariatului de la Versoix, alături de sora ei,  Principesa Moștenitoare Margareta. În ianuarie 1990, Principesa Sofia şi Principesa Margareta au păşit pentru prima dată pe pământ românesc

Cea de-a patra fiică a Regelui Mihai și a Reginei Ana, a vizitat a doua zi de Rusalii  Biserica din Cisnădioara. Alteța sa Principesa Sofia a României, împreună cu Arhiducesa Gabriela de Habsburg au participat și la Sfânta Liturghie –  Sărbătoarea Sfintei Treimi.

Principesa Sofia a României a fost însoțită de Arhiducesei Gabriela von Habsburg, nepoata împăratului Carol I, ultimul împărat al Austriei și fiica lui Otto von Habsburg, ultimul prinț al coroanei austriece. Cunoscut și apreciat artist plastic, Arhiducesa se află în Sibiu cu ocazia expoziției pe care o organizează împreună cu Kunsthaus 7B Cisnădioara.
„Arhiducesa Gabriela von Habsburg vizitează pentru prima dată Sibiul și este foarte încântată de oraș, de locuri, de atmosferă și de oamenii calzi pe care i-a întâlnit. Pentru că mi-a povestit că în fiecare an alege împreună cu familia extinsă să viziteze și să cunoască o locație deosebită, am transmis Arhiducesei invitația de a cunoaște Sibiul într-o viitoare călătorie și i-am sugerat să aleagă ca moment perioada în care se desfășoară în Sibiu Festivalul Internațional de Teatru, pentru a simți ambianța unică pe care o creează acest eveniment.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Principesa Sofia s-a născut în Grecia la Palatul Tatoi pe când la conducerea tronului se afla regele Paul I al Greciei, fratele bunicii alteței sale, regina-mamă Elena. De mică principesa Sofia, și surorile sale, era fascinată de poveștile pe care tatăl său i le spunea despre România.

În  18 ianuarie 1990 Alteța Sa a pășit pentru prima dată pe pământul țării sale alături de Alteța Sa Principesa Moștenitoare Margareta, sora sa mai mare, fiind primii membri ai Familiei Regale a României care s-au întors din exil, după o întrerupere de 42 de ani.

 

Comentariile sunt închise.