FOTO – VIDEO Iris și Călin, casele de tip familial situate pe strada Drumul Ocnei, pregătite să își primească beneficiarii

Autoritățile județene au inaugurat marți, 15 octombrie, casele de tip familial situate pe strada Drumul Ocnei, nr. 2 A , din municipiul Sibiu, edificate în cadrul proiectului Asigurarea unui climat familial pentru copiii din Centrul de plasament pentru copilul cu dizabilități ”Prichindelul” – Sibiu, loc care va deveni acasă pentru 12 suflete. Aceste căsuțe au fost „botezate” de micii beneficiari cu numele de „Iris și Călin”. Lucările au început anul trecut în luna martie, iar finalizarea lor a avut loc în cursul acestei veri, punându-se un mare accent pe accesebilizarea clădirii, având în vedere că vor veni foarte mulți copii cu nevoi speciale. Valoarea investiției se ridică la aproximativ 5 milioane de lei, dintre care contribuția Consiliului Județean Sibiu a fost în jur de 700.000 lei.

„Este un moment foarte emoționant pentru noi, fiind al doilea proiect din seria de proiecte pe care noi le considerăm de suflet pentru comunitatea sibiană după inaugurarea Centrului de zi de la Prichindelul. Marcăm un moment deosebit de important pentru copiii cu dizabilități din județul Sibiu. În urmă cu 3 ani vă anunțam că începem un demers amplu, de durată, dar estrem de important prin care modernizăm tot ce înseamnă asistență medicală din județul Sibiu încercând să învățăm din greșeli și încercând să construim un model propriu al nostru, al județului Sibiu. Casele Iris și Călin, așa cum le-au denumit copiii care vor locui aici reprezintă nu doar o investiție în infrastructură, ci și o investiție în bună starea unor copii care merită șanse la o viață demnă.

Am ales să investim în astfel de proiecte pentru că știm că fiecare copil are dreptul la un loc unde să se simtă acasă, unde să fie îngrijit și sprijinit pentru a se dezvolta armonios. Proiectul Iris și Călin este un exemplu de cum putem transforma viața acestor copii vulnerabili prin îmbunătățirea condițiilor de trai, dar și prin sprijinul social și psihologic oferit aici.”, a spus Vlad Vasiu, vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu.

Vlad Vasiu, vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu

„Suntem extrem de emoționați că am ajuns la această etapă. Ieri prin hotărâre în ședință a Consiliului Județean Sibiu au fost înființate aceste servicii sociale. Căsuțele au primit nume alese de copiii beneficiari. Până la finele acestei săptămâni urmează să trimitem toată documentația pentru obținera licenței de funcționare, iar până la jumătatea lunii decembrie vom fi mutați aici cu copiii. Sperăm să împodobim bradul de Crăciun aici și să așteptăm sărbătorile. Mulțumesc tuturor pentru sprijin.”, a precizat Liliana Agârbiceanu, director general al DGASPC Sibiu.

Liliana Agârbiceanu, directorul general DGASPC Sibiu

Clădirea în care vor funcționa căsuțele Iris și Călin a fost o magazie plină de mucegai și de infiltrații de apă și fără niciun fel de utilitate.

„Am reușit prin multă muncă și pricepere să o transformăm în clădirea pe care o vedeți astăzi,  ceea ce este formidabil. Este o locație foarte frumoasă care a suferit multe transformări.”, a concluzionat Dan Luca, dirigintele de șantier.

Dan Luca, dirigintele de șantier

Comentariile sunt închise.