FOTO- VIDEO/ Mesajele liderilor USR și PMP în conferința de alegere a Biroului Județean Forța Dreptei Sibiu

USR, PMP şi Forţa Dreptei au anunţat formarea Alianţei Dreapta Unită, la finele anului 2023. Potrivit liderilor celor trei formațiuni, Alianța Dreapta Unită este „alternativa la PNL și PSD care duc România în faliment”. Astfel, la alegerile interne pentru organizațiile județene din întreaga țară au fost invitați liderii formațiunilor PMP și USR din județele respective. Așa s-a întâmplat și sâmbătă, 27 ianuarie, la Sibiu unde s-a ales conducerea Biroului Județean Forța Dreptei Sibiu. USR-ul a fost reprezentat de Ruxandra Cibu Deaconu- președinta Organizației Județene USR Sibiu și Adrian Echert- președintele Organizației Municipale USR Sibiu, iar din partea PMP- Radu Scutea- președintele Organizației Județene PMP Sibiu.

Vă redăm discursul Ruxandrei Cibu Deaconu:

„Îmi face o deosebită plăcere să mă aflu astăzi împreună cu colegii mei alături de dumneavoastră. Pe câțiva dintre dumneavoastră deja vă știu și asta mă bucură. Am onorat invitația pe care colegii de la Forța Dreptei ne-au făcut-o. Noi avem mâine un comitet politic și sunt convinsă că ne vom revedea cu o parte dintre dumneavoastră acolo. Vreau să vă transmit faptul că Organizația Județeană USR Sibiu este pregătită ca împreună cu dumneavoastră și colegii de la PMP să facem o figură frumoasă în județul Sibiu la alegerile europarlamentare. Avem încrederea și sper că vom avea și maturitatea să reușim să facem asta împreună.”, a spus Ruxandra Cibu Deaconu.

FOTO- VIDEO/ Mesajele liderilor USR și PMP în conferința de alegere a Biroului Județean Forța Dreptei Sibiu

FOTO- VIDEO/ Mesajele liderilor USR și PMP în conferința de alegere a Biroului Județean Forța Dreptei Sibiu

PMP Sibiu a fost reprezentat de Radu Scutea și vă redăm mai jos ce a declarat acesta:

„Inițial m-am gândit să transmit doar un scurt cuvânt de salut, de îmbărbătare, de încurajare în cadrul acestei conferințe de alegeri a Organizației Județene a Forța Dreptei Sibiu pentru că va fi un an greu în politică și Alianța Dreapta Unită este doar la început. Dar m-am răzgândit aseară târziu, pentru că am reflectat la câteva dintre evenimentele ultimelor zile. Nu credeam că după 35 de ani de democrație ne învârtim în jurul acelorași subiecte. Nu ne-am desprins de trecutul comunist- securist. Știim ce avem de făcut în politica românească. Ieri au circulat foarte multe postări cu extrase din discursurile mult iubitului conducător. În plus, mai există și tot felul de sondaje care înregistrează o nostalgie în creșterea față de marile realizări ale epocii de aur. Să mai adăugăm faptul că marele imperiu de la răsărit are în continuare cozi de topor în societatea românească. Iar PNL care trebuia să-i scape pe români de toate fantomele trecutului și ale stângii s-a predat. Abia mai respiră din îmbrățișarea cu PSD sau de sub greutatea sacilor cu bani. Din toate aceste motive și din multe altele este limpede că politica de dreapta, dreapta dreaptă și nu PSdreapta este soluția naturală și corectă pentru a ține departe comunismul și amenințările puterii abuzive.Deci, este foarte simplu! Prin politici publice corecte și oneste trebuie să scăpăm de corupție și de noua nomenclatură care parazitează bugetele publice. Trebuie să scăpăm de clienterismul politic din administrația publică și din companiile de stat.Să scăpăm de clienterism și nu să venim cu clienții noștri. Trebuie să încurajăm competiția corectă și recunoașterea meritelor personale și profesionale. Trebuie să ajungem la o legislație suplă și eficientă care să nu mai fie ușor interpretabilă, să nu mai fie îndreptată împotriva cetățenilor, o legislație care să sancționeze infractorii și evazioniștii și nu micile greșeli ale oamenilor de afaceri. Trebuie să debiocratizăm la greu administrația, trebuie să renunțăm la promisiuni populiste, demagogice sau triumfaliste și să spunem cât mai multor oameni și cât mai convingător realitatea așa cum o înțelegem noi. Situația este grea, războiul este aproape de granițe și nu dă semne că se termină curând. Economia privată este compleșită de poftele nedomolite ale Guvernului, ale aparatului de stat supradimensionat și ale clientelei politice. În final, vreau să vă împărtășesc o observație legată de Ziua Unirii Principatelor Române am fost la Iași împreună cu o parte din colegii din Alianța Dreapta Unită și am văzut prea multe garduri în piață. Liderii USR, PMP și Forța Dreptei s-au hotărât să dea jos gardurile care păreau că separă aceste formațiuni politice. Vom forma o alianță care sperăm să propună și să se prezinte în fața electoratului cu un program electoral foarte complex și convingător.Dar vrem să dăm jos și gardurile care-i separă pe guvernați și politicieni de propriul popor și gardurile pe care le-au ridicat între diversele grupuri sau categorii sociale. Domnul președinte Orban, domnilor deputați, senatori, stimați invitați, dragi colegi în final pentru că vom avea o atitudine și o prezență colegială în Alianța Dreapta Unită vă doresc o conferință de alegeri reușită și încă alte multe motive de reflecție pentru ca activitatea noastră să fie eficientă.”, a fost mesajul lui Radu Scutea.

FOTO- VIDEO/ Mesajele liderilor USR și PMP în conferința de alegere a Biroului Județean Forța Dreptei Sibiu

 

Comentariile sunt închise.