FOTO- VIDEO O distincție deosebită pentru Junii Sibiului: Daniela Cîmpean oferă o pălărie cu peană în semn de recunoaștere
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a oferit Junilor Sibiului o pălărie cu peană cu ocazia aniversării a 80 de ani de la înființarea acestui ansamblu profesionist. Distincția a fost acordată miercuri, 10 aprilie, în cadrul Galei Laureaților la Festivalul Concurs „Lucreția Ciobanu”. Peana a fost confecționată cu drag de Maria Berbescu, din Gura Râului, localitatea de unde își are rădăcinile managerul Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu (CJCPCT „Cindrelul Junii” Sibiu), Silvia Macrea.
„Este un an aniversar pentru CJCPCT Cindrelul Junii Sibiu. Junii Sibiului au 80 de ani de activitate neîntreruptă și cu acest prilej mi-am dorit să le ofer un cadou de suflet și ce altceva putea fi mai potrivit decât o piesă din costumul din costumul tradițional din Mărginimea Sibiului. Am reușit cu ajuotorul unei doamne pasionată de tot ceea ce înseamnă portul tradițional din Mărginimea Sibiului, domna Maria Berbescu, să le ofer Junilor o pălărie cu peana aceea specifică zone, o pălărie cu pană de june, care simbolizează tinerețea, forța, vigoarea. Practic, este un simbol al Junilor Sibiului. M-am bucurat din suflet că, din partea unui om care îi iubește la fel de mult ca și noi, am reușit să le aduc acest cadou.”, a spus Daniela Cîmpean.
Pălăria cu peana a ajuns la Darius, cel mai tânăr june care a urcat aseară pe scena festivalului
„Eu aș vrea să-i ofer pălăria celui mai tânăr june. Darius, cred că tu ești cel mai tânăr. Sunt o parte din membrii Ansamblului Ceata Junilor alături de cele două tabere ale junilor. Ți-o ofer ție ca și o continuitate și să fi sănătos și să dansezi în cadrul Ansamblului Junii Sibiului.”, a fost mesajul Silvei Macrea, emoționată, atunci când a primit această distincție.
„M-am tot gândit ce aș fi putut să vă ofer la ceas aniversar și am gândit dragi juni și junese să vă ofer această pălărie cu peană de june, pe care scrie Junii 80, pentru că acesta este simbolul vostru, al Junilor Sibiului. Este un simbol al tinereții voastre, al forței și al vigorii cu care sunteți, de fiecare dată, pe scenă, și ne faceți și pe noi să jucăm, acolo pe scaunele din sală. Vi-l dăruiesc cu drag. Cred că are o valoare și mai mare pentru că a fost făcută pentru voi, de o doamnă minunată din Gura Râului care vă iubește din tot sufletul. Vorbim de doamna Maria Berbecu, o doamnă care atunci când cosea la peana voastră, vă lăuda și spunea ar vrea să nu fie uitată. Eu cred că prin această pălărie cu peană, domna Berbescu nu va fi uitată niciodată pentru că asta o veți purta voi, iar voi nu veți fi uitați niciodată. Veți fi nemuritori pentru noi. Vă mulțumim din suflet. Felicitări Silvia! Ne-ai uimit încă odată. Silvia respiră tradiție, respiră folclor!”, a spus pe scenă Daniela Cîmpean.
Comentariile sunt închise.