Frumos. Ceramic. Folositor. Un altfel de târg al olarilor în Muzeul ASTRA, ediția a VIII-a

Muzeul ASTRA,  organizează în perioada 24-26 iulie 2020, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului cea de-a VIII-a ediţie a Târgului Frumos. Ceramic. Folositor. Timp de trei zile, 26 de meșteri olari din Sibiu, Nocrich, județul Sibiu, Marghita, județul Bihor, Satu Mare, Miercurea Ciuc, Corund, județul Harghita, Găleșoaia, județul Gorj, Baia Mare, județul Maramureș, Saschiz, județul Mureș și meșteri țiglari din Apoș, județul Sibiu și Bâțanii Mari, județul Covasna, dar și meșteri căhlari din Mediaș, județul Sibiu, vor demonstra publicului tehnici de prelucrare a lutului şi vor găti pe vatră deschisă, în vase de lut, reţete tradiţionale, specifice zonei din care provin.

,,Manifestarea abordează un altfel de târg al olarilor, dezvoltând un concept inovator de derulare a unui târg, cu implementarea segmentelor de olărit și de gătit. De ce un „altfel de târg”? Pentru că Muzeul ASTRA a adoptat un „concept viu” prin implementarea și derularea unor programe culturale dedicate publicului, prin punerea în valoare a patrimoniului cultural imaterial realizat de meșteri olari, păstrători ai meșteșugului olăritului. Astfel îi provocăm pe olari să părăsească zona de confort a standului de vânzare a produselor cerute de piaţă şi îi îndrumăm să se documenteze în colecţii muzeale pentru a realiza o ceramică decorativă și utilitară de o calitate superioară, invitând publicul vizitator să cunoască etapele de realizare a vaselor și beneficiile gătitului în vase de lut. Partea aplicativă se va desfășura pe toată durata târgului şi va combina latura expoziţională şi cea comercială cu cea de animaţie culturală, demonstraţii practice de olărit şi de gătit în vase de ceramică. Scopul nostru este ca publicul să cunoască reţetele tradiţionale şi mai ales să înveţe să le prepare chiar de la olari, acasă, cu familia, în vase de lut ce pot fi folosite, nu doar pe aragaz sau în cuptor, ci și pe vatra deschisă.”, a declarat Karla Roșca, șef secție muzee pavilionare Muzeul ASTRA.

Degustările pentru public vor fi sâmbătă, 25 iulie 2020, Tocăniță de vițel (Marhapörkölt), duminică 26 iulie 2020, Gulaș la ceaun (Bogracs). În acest sfârșit de săptămâna va fi prima etapă, de vară, a evenimentului, care va continua și în luna septembrie (18-20) cu ediția de toamnă.

 

Comentariile sunt închise.