Fundația Casa Speranței din Moșna, vizitată de Daniela Cîmpean și Raluca Turcan

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, alături de ministrul muncii, Raluca Turcan au vizitat beneficiarii Fundației Casa Speranței din Moșna, locul pe care viceprimarul Claudiu Catană și soția acestuia au reușit, cu extrem de multă dăruire, să îl transforme în „acasă” pentru copii lipsiți de căldura unei familii.

 

„Un semn că o faptă bună ți-a fost acceptată este că, în urma ei, continui să faci multe altele pe măsură.
Am văzut un astfel de exemplu la Fundația Casa Speranței din Moșna, pe care viceprimarul Claudiu Catană și soția sa au preluat-o de la fondatorii germani și unde au creat nu doar un spațiu primitor pentru copiii încadrați în sistemul de asistență socială, ci și ceva mult mai important, de care cei mici nu beneficiaseră până să li se alăture: o familie strânsă și iubitoare.
Alături de președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, am discutat cu primarul din Moșna, Nuțu Dumitru, cu viceprimarul Claudiu Catană și cu soția sa despre obstacolele pe care Fundația le-a întâmpinat în sistemul de asistență socială și despre potențialele soluții de eficientizare a acestuia. Una dintre concluzii a fost nevoia de externalizare a serviciilor sociale astfel încât mai mulți copii defavorizați să aibă parte de copilăria pe care o merită – o copilărie asigurată din punct de vedere material și, chiar mai important, din punct de vedere emoțional.
M-a emoționat să văd dăruirea soților Catană față de copiii pe care i-au luat în grija lor și față de cei care au fost înaintea lor aici: din prima generație la a căror creștere au contribuit, peste 22 sunt acum integrați în piața muncii sau aflați la studii. Auzind acestea și observând atașamentul evident al celor din Casa Speranței, am convingerea că și cei 10 micuți aflați în prezent aici (dintre care 4 adoptați formal de familia Catană) nu beneficiază numai de copilăria pe care sunt îndreptățiți să o aibă, ci și de un viitor luminos în față.
Este necesar un efort comun al autorităților și societății civile pentru a multiplica exemplul Fundației Casa Speranței din Moșna și a oferi tuturor copiilor proveniți din medii defavorizate un context real de dezvoltare și o șansă la o viață demnă. Vizitele la astfel de instituții îmi întăresc speranța că vom reuși să atingem acest obiectiv, prin dovezi constante că există oameni cu adevărat speciali, implicați și interesați numai de bunăstarea copiilor noștri și cu un profund atașament față de cauza lor. Știu că împreună cu aceștia putem ajuta mai mulți copii să împărtășească zâmbetul Mariei, voioșia Nataliei, sclipirea din ochii lui Ștefan și fericirea de care au parte toți ceilalți copii de la Casa Speranței pe care ei au ajuns să îi numească frați.”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Ralucăi Turcan, ministrul muncii.
„Am vizitat Fundația Casa Speranței și am discutat, alături de Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, de primarul Dumitru Nuțu, viceprimarul Claudiu Catană și soția acestuia, despre obstacolele pe care Fundația le-a înfruntat în activitățile ei dar și despre soluții de îmbunătățire a sistemului de asistență socială.
Încă o dată mi s-a confirmat nevoia de externalizare a serviciilor sociale, astfel încât și copiii din sistemul de asistență să se poată bucura de o copilărie fericită. Pentru a reuși acest lucru este nevoie de colaborare, de eforturi comune ale autorităților și ale societății civile. Casa Speranței este un exemplu pozitiv. 22 dintre cei 25 de copii pe care soții Catană i-au avut în grijă sunt acum la studii sau integrați pe piața muncii. Secretele acestei reușite sunt dăruirea și dragostea cu care coordonatorii Fundației fac lucrurile de fiecare dată, în fiecare zi. Asta am văzut și asta îmi dă încrederea că și cei 10 copii aflați acum în grija Fundației vor avea parte de viitorul la care orice copil are dreptul.”, a scris Daniela Cîmpean pe Facebook.

Comentariile sunt închise.