Gânduri la început de An Nou: Constantin Chiriac- directorul general TNRS și președintele FITS

Sibiul în Imagini își propune să vă prezinte reprezentanții instituțiilor publice, politicienii și primarii și dintr-o altă perspectivă. Ne dorim să descoperim împreună cu dumneavoastră OMUL din spatele funcției, unde fie a fost numit prin concurs fie ocupă funcția datorită votului cetățenilor. Continuăm seria articolelor jurnaliste, intitulată „Gânduri la început de An Nou”, și vă transmitem mesajul lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

2021 a fost cel mai intens an din istoria recentă a Teatrului și a Festivalului Internațional de la Sibiu. Iar cu acest gând în minte, am speranța că și 2022 va fi cel puțin la fel de generos cu noi. Începem acest nou an dorindu-ne din toată inima ca FITS, dedicat în 2022 frumuseții, să fie un succes care să consolideze și mai mult această fraternitate în numele artei și miracolului scenei pe care am construit-o de-a lungul timpului. Avem așteptări mari de la ediția cu numărul XXIX care, de asemenea, va avea trei secțiuni (fizică, online și hibridă) și care va aduce laolaltă, cu și mai multă dăruire, iubitori ai frumosului din întreaga lume.

În același timp, pășim în 2022 cu încrederea că vom parcurge pași importanți pentru construcția noului teatru, având în vedere că anul acesta vom face competiția arhitecturală și competiția pentru soluția tehnică. Nu în ultimul rând, venim în întâmpinarea spectatorilor și telespectatorilor cu premiere pe scena TNRS, cu oferte noi pe Scena Digitală, cu evenimente gratuite online, dar și cu alte noi proiecte. Toate aceste eforturi sunt dedicate, ca de obicei, publicului nostru, cel care este și va fi mereu rațiunea noastră de a fi.

Sperăm ca 2022 să fie un an bun pentru fiecare, să ne aducă sănătate și șansa să ne bucurăm de miracolul teatrului!”

Foto: Rareș Helici

Comentariile sunt închise.