Gânduri la început de An Nou: Maria Greavu, primarul comunei Loamneș

Sibiul în Imagini își propune să vă prezinte reprezentanții instituțiilor publice, politicienii și primarii și dintr-o altă perspectivă. Ne dorim să descoperim împreună cu dumneavoastră OMUL din spatele funcției, unde fie a fost numit prin concurs fie ocupă funcția datorită votului cetățenilor. Continuăm seria articolelor, intitulată „Gânduri la început de An Nou”, și vă transmitem mesajul Mariei Greavu, primarul comunei Loamneș.

Pentru anul 2022, pe plan personal îmi doresc mai multă liniște, libertate de mișcare și să scăpăm de pandemie. În ceea ce privește proiectele administrației locale, consider că este prioritar modernizarea străzilor din localitatea Armeni (aproximativ 9 km de teren intravilan, am depus un proiect în acest sens în programul Anghel Saligny, dar în același timp am alocat un milion de lei din bugetul local și am pregătit documentația pentru un credit, în cazul în care nu pot obține o altă finanțare).

De asemenea, ne propunem să realizăm un cadastru general în toate localitățile din comuna Loamneș (finalizarea acestuia în Mândra, Loameș, Hașag și Sădinca, respectiv realizarea acestuia în Alămor și Armeni) Vom acorda o prioritate și școlilor gimnaziale din Loamneș și Alămor, unde vreau să depun un proiect pentru eficiență energetică și informatizarea lor, respectiv o reabilitare generală a școlii din Alămor. Am primit o donație din Olanda cu table smart, table care vor ajunge în următoarea perioadă în roate cele patru școli din comuna noastră. Vom mai încerca câteva investiții în iluminatul public, reabilitarea Căminului Cultural din Hașag și finalizarea interiorului Căminului Cultural din Armeni.

Comentariile sunt închise.