Gânduri la început de An Nou: președintele ACoR Filiala Sibiu și primarul comunei Sadu, Valentin Ivan
Sibiul în Imagini își propune să vă prezinte reprezentanții instituțiilor publice, politicienii și primarii și dintr-o altă perspectivă. Ne dorim să descoperim împreună cu dumneavoastră OMUL din spatele funcției, unde fie a fost numit prin concurs fie ocupă funcția datorită votului cetățenilor. Continuăm seria articolelor jurnaliste, intitulată „Gânduri la început de An Nou”, și vă transmitem mesajul lui Valentin Ivan, președintele filialei județene Sibiu al Asociației Comunelor din România (ACoR), primarul comunei Sadu.
Niciodată nu mă gândesc doar la mine, întotdeauna mă gândesc la familia mea, la colegii mei, la comunitatea în care trăiesc și la țara mea. Ceea ce îmi doresc pentru toată lumea este: să fim sănătoși! Am văzut că toate urările de început de an încep cu „Ne dorim un an mai bun”, însă cred că ar trebui să ne dorim să fim cu toții mai buni ca să fie un an mai bun. Cred că ar trebui să fim mai responsabili ca să fie un an mai bun. Cred că ar trebui să fim mai uniți ca să fim mai buni. Cred că ar trebui ca fiecare dintre noi, cei care suntem responsabili de soarta altora, să ne gândim la fiecare în parte.
Cred că aceste lucruri nu sunt deziderate mărețe, ci sunt niște responsabilități de bun-simț asupra cărora noi, oamenii din administrația publică locală și cei de stat, ar trebui să medităm foarte serios.
În viața personală, nu îmi doresc decât ca familia mea și noi să fim sănătoși, să ne putem duce viața așa cum ne este croită de Dumnezeu și în care cu siguranță, ne punem nădejdea că ne va conduce acolo, unde ne este nouă de folos.
În ceea ce privește comunitate, îmi doresc ca acest proces de bună dezvoltare și de dezvoltare durabilă să îl continuăm împreună, pentru că doar împreună vom reuși. Vreau să cred că și colegii mei își doresc acest lucru, ca această unitate și comuniune pe care am creat-o să o păstrăm în continuare pentru a ne atinge dezideratele pe care ni le-am propus să le realizăm în folosul comunităților și al semenilor noștri.
Așadar, atât dumneavoastră cât și celor care ne urmăresc și ne citesc, nu vă doresc altceva decât: să fim sănătoși, să fim responsabili, să fim mai buni, mai iubitori și, cu siguranță, dacă toate acestea vor fi îndeplinite vom avea un an mai bun.

Comentariile sunt închise.