Sibiul în Imagini își propune să vă prezinte reprezentanții instituțiilor publice, politicienii și primarii și dintr-o altă perspectivă. Ne dorim să descoperim împreună cu dumneavoastră OMUL din spatele funcției, unde fie a fost numit prin concurs fie ocupă funcția datorită votului cetățenilor. Continuăm seria articolelor jurnaliste, intitulată „Gânduri la început de An Nou”, și vă transmitem mesajul Deputatului Raluca Turcan, președinte PNL Sibiu
„Anul 2022 trebuie să demonstreze românilor sensul unor decizii politice greu de înțeles în 2021, iar acest lucru nu se poate face decât prin rezultate. Dezvoltarea României este cea mai bună cale de a șterge imaginea atât de neplăcută a crizei politice de anul trecut și mă aștept ca toți reprezentanții clasei politice să își ia în serios rolurile. În ceea ce mă privește, încurajarea reformelor naționale și sprijinirea proiectelor locale sunt liniile mele de acțiune prioritare. Sper ca 2022 să aducă România la un nivel de investiții, mai cu seamă susținute din fonduri europene, care să mulțumească cetățenii. Voi susține proiectele de reformă începute în domeniul muncii și asistenței sociale, în primul rând cel de digitalizare a dosarelor de pensie, dar și proiectele de reformă a educației. Am inițiat ca vicepremier și ministru al Muncii demersuri importante și urmăresc, ca parlamentar, nu doar continuarea lor, ci și promovarea altora. De asemenea, sper ca 2022 să ne aducă mai aproape de finalul pandemiei. Statul are misiunea de a demonstra responsabilitate, iar rolul Parlamentului este esențial în această logică. Local, Sibiul și-a asumat proiecte importante atât la nivel județean, cât și la nivelul comunităților. Pentru foarte multe dintre ele am făcut demersuri concrete de susținere la nivelul instituțiilor statului și voi continua acest sprijin. Noul Spital Județean, Centura Sibiu-Sud, Centura Mediaș, investițiile în domeniul Sănătății și al Educației, proiectele colegilor primari și ale președintei Consiliului Județean Sibiu vor avea și în 2022 în persoana mea un susținător și promotor necondiționat. Cred sincer că 2022 poate demonstra românilor că Statul în care trăiesc și pe care il susțin financiar încă se poate salva. Prin responsabilitate.”

Comentariile sunt închise.