Gazon de nivel superior la Copșa Mică. Suporterii CSO îi mulțumesc public lui Sandu Lang pentru munca depusă

Calitatea gazonului de pe stadionul din Copșa Mică este motiv de mândrie pentru comunitatea fotbalistică locală. Într-o postare publicată pe pagina de Facebook „Suporteri CSO Copșa Mică”, reprezentanții echipei au evidențiat condițiile excelente ale terenului și au ținut să îi mulțumească public lui Sandu Lang, cel care se ocupă de întreținerea acestuia.

Potrivit mesajului, deși se spune adesea că astfel de suprafețe de joc pot fi întâlnite doar la nivelurile superioare ale fotbalului, la Copșa Mică s-a demonstrat că și la nivel județean se poate realiza un gazon de foarte bună calitate.

„De multe ori auzim că astfel de terenuri se găsesc doar la nivel înalt, însă noi credem că și la nivel județean se poate face treabă de calitate. Nu este ușor să întreții un gazon în asemenea condiții, iar rezultatul se vede”, au transmis reprezentanții paginii.

Aceștia au subliniat că există numeroase terenuri din Liga a II-a și Liga a III-a care nu se prezintă la același nivel și au evidențiat dedicarea celui care îngrijește zilnic suprafața de joc.

„Ținem să îi mulțumim public domnului Sandu Lang pentru munca, timpul și dedicarea pe care le depune zi de zi pentru ca terenul nostru să arate impecabil. Sunt multe terenuri, chiar și la nivel de Liga a II-a sau Liga a III-a, care nu se prezintă la acest nivel. Respect și apreciere pentru tot efortul depus!”, au mai transmis reprezentanții „Suporteri CSO Copșa Mică”.

Comentariile sunt închise.